Divina (senina) 12

Când se trage cortina

și se stinge lumina

apare jivina

veverița, găina

felina, delfina

albina, sublima

senina

pasăre cântătoare.

Suntem un cântec ce moare.

Nimic n-o să ne mai coboare

din munte, brazii cei deși

nu vor mai fi niciodată aleși

să ne răcorească

vor fi lemn de foc, iască.

Nu vor mai fi animale

ca să ne pască.

Putem doar avea

un sfârșit senin.

Ne putem scurta

acest chin.

Aici, în propriul lucru

al intangibilului

ne aflăm casa

coasa, mireasa

mieroasa. Stăm cocoțați

pe scânduri, agăţaţi

printre rânduri.

Mințile noastre ce ard

sunt călărite

de-un leopard.

Divina (căţelul) 11

Printre şirurile de maşini, înşurubate la taxa
podului, aleargă neîncetat un căţel.
Nu ştim, deloc, cine e el.
Cu lăbuţele lui boante, de balerină
mergând ca pe poante, semnalizează, atent
când ne depăşeşte. E suficient
să-i vedem coada, înclinată
într-o parte sau alta, eficient
să-i zărim strălucirea din ochi. Ne
va face, ne-o
va trage
ca unei căţele. Ar fi în stare
să călărească şi stele. Căţelul ăsta,
încăpâţânat, se urcă tot timpul pe ele.
Trec autocare, camioane, tiruri
prin câmpuri
de floarea soarelui, maci sau rapiţă
vestejită, şi trec, toate, prin inima noastră julită.
Căţelul stă ca un semafor
cu roşu la zbor.

Divina (felina) 10

Cu mişcările-ncete, ni
se vâră în suflet, unde
adoarme. Şi, simţind-o adormită
ne strecurăm la rându-ne
în sufletul ei.
Este divina, felina
care ne vede când o vedem
într-un vis fără capăt
nici al nostru, nici al ei.
Visul divinei.
Felina
păşeşte-ndelung
cu lăbuţele ei cizelate, de atât
mers prelung. Se strecoară
printre cei care urcă
dar coboară.

Divina (sublima) 9

Atât ne este de apropiată venirea

atât de îndepărtată întoarcerea.

Vedem capătul liniei, într-un ochean

ne izbim de ea ca de geam.

Ne mână, parcă, o sanie de căţei

trasă de noi prin nămeţii grei.

Ştim lumina. Ştim divina. Nu

ştim

sublima.

Printre cristalele reci, printre tulpine

de arbori crescute în profunzime

între seminţe mărunte, şi

piscuri crunte, urcăm

înspre munte.

Există-un animăluţ care ne-nvârte, în

fiecare din noi, zi

de zi, noapte de noapte

şi există un alt animăluţ care ne-nvârte

din afară.

Care-i divin

şi care-i sublim? Pot fi, oare

ele deodată? Putem

alege-ntre ele vreodată? Stăm

pleoştiţi în
câmpuri albastre, muntele se scutură-n
avalanşe

de urcuşurile noastre.

Divina (delfina) 8

Înoată în ape adormite
strivite
de propria lor presiune.
Divina
delfina
străbate zările pentru-a ne spune
că greşim
c-aşa niciodată n-o să murim.
Vom sta, efervescent
în pauza dintre acum şi prezent.
Cei rămaşi pe mare, între corăbii trecute
portavioane, crucişătoare şi plute.
Delfina
divina
de graţie plina
îşi va absolvi vina.
Doar murmurând în acea limbă
atât de-ngerească,
ascultându-ne suspinele
cum or să crească. Când
delfina înoată în apele adormite
acele ape
sunt trezite.

Divina (albina) 7

Polenizând

dimineţile

înfruntând

singură ceţile

albina,

divina,

caută

lumina.

Ştim că nu ştim, că firul de iarbă

călcat nu va mai fi nicicând ridicat

că exploziile solare nu

vor mai naşte un alt soare.

Ştim că totul este pierdut

şi ceea ce am lăsat să treacă
ne va face

imigranţi în propria lume

că ne vom spune nouă înşine: „pleacă!”

Şi vine albina, ne-nţeapă

delicat cu acul ei, polenizând

dimineţile, căutând

vieţile care caută

lumina

albina

divina.

Divina (urs) 6

Timpul scurs
este un urs
care hibernează.
Se trezeşte încet, şi de fapt
nu se trezeşte, ci crede
că se trezeşte. Crede
că fură mure
că-nfulecă somoni.
Şi-n toată lumea asta
ursul creşte - singurul
care ne va vedea extincţia, care va gusta
din sfârşitul nostru, rotisat
afumat, ursul
ne va prinde-ntre labe
va strivi oasele
noastre slabe.

Divina (vizuina) 5

O aştept pe divină

în vizuină

mă întreb cu ce o să vină

dacă va schimba autobuzu-ntre staţii

dacă va avea fibrilaţii

gândindu-se numai la

cum să mă roadă.

Moartea-i prietena mea

o aştept de cândva

în vizuină, ghemuit, crispat

definitiv predat.

Ceea ce am văzut acum nu vom mai vedea niciodată

nici corcoduşii, nici florile de sori

împânzind câmpurile, nici pescăruşii cântând. Nu

facem decât să dăm roată propriului univers, să vedem

numai ceea ce am văzut deja, din mers.

În vizuină

nu este lumină, dar întunericul

luminează mai tare, ca

o lumânare.

Divina (găina) 4

Cotcodăceşte o găină
tot timpul
în capul meu
văd ştirile care-o să vină, nu
sunt de vină
cu nimic.
Sunt mai mic
decât o furnică
despre care ştiu
ce-o să zică.
Dar găina e mare
sare
din loc în loc
o aştept
ascuns după bloc.

Divina (maşina) 3

În mine
am o maşină
divină.
Chiar dac-aş vrea
nu s-ar opri.
Nu-i voi şti
vreodată impulsul
ci doar, accelerat
pulsul.
În maşină
este o veveriţă
alergând pe scăriţă.
Ţine inima mea
între dinţi
ca dintr-o alună
muşcă din ea.

Divina (jivina) 2

Divina
este jivina
cu ochii sticloşi
de parcă-ar fi fost scoşi.
Mişcările ei sunt încete
tremură de o sete
pe care nu i-o poţi lua.
Arlechina
divina
n-are obiect
ea nu va fi niciodată-n
direct.

Divina (leopard) 1

Suntem încolonaţi

marcaţi

cu tot felul de semne.

Pesemne

nu vom putea trece

graniţa. Aşteptăm

în afară de ea. Plângem,

râdem – degeaba

toată treaba

este că nu sărim

peste gard

nu ştim să călărim

un leopard.