Se afișează postările cu eticheta Fulgi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fulgi. Afișați toate postările

James Bond

Mă întâlnesc, într-un magazin, cu o fostă elevă de-a mea - Sânziana. Ne uităm lung unul la celălalt, de parcă ne-am cunoaşte, dar nerecunoscându-ne. Într-un târziu, ne salutăm. Îmi spune că este poliţistă, la secţia din spatele blocului meu. "Bine", zic, "când am nevoie de-un James Bond, te sun".

Eroroarea

Nu ştiu de ce avem atât de multe erori. Greşim parcă prea des, Mă invadează, intens, senzaţia că suntem nişte orori, nişte ciori rătăcite pe-o sperietoare de ciori.

Cărţi şi trotinete

În portbagaj am trei cutii de cărţi, patru trotinete şi-o minge. Nu ştiu la ce-mi folosesc.

Auto-devorare

Am visat că fusesem condamnat la auto-devorare. M-a întrebat Consiliul Galactic, sau ce-o fi fost, dacă sunt de acord să mă mănânc. Sigur, am spus eu vesel, fac asta și-acum.

Pielea-i lucindă

Am dat, întâmplător, peste nişte versuri mai vechi, create cu Random Poetry Generator, un soft despre care nici nu ştiu dacă mai există. Iată cum arată:

"un sex strălucitor şi blând, în erecţie
cu pielea-i lucindă, mirosind ca ţigara
străpunge tăcerea, trandafiriu vultur
de-aer, şi-n fum încremeneşte moale"

Sufletul

Am visat că o pasăre uriaşă, albă, mi-a luat sufletul. În vis zburam şi eu, aşa că m-am repezit după ea. Am prins-o pe la marginea atmosferei. Zbura în spaţiu. I-am spus: "dă-mi sufletul îmapoi". Mi-a răspuns că mi-l dă, până joi.

Covoare

Le aveam strânse de dinainte de Crăciun. M-a întrebat: "şi, când mai baţi covoarele?". Am răspuns: "cred c-o să ne bată ele pe noi".

Flori

Eram pe stradă
făceam o treabă
când s-a-ntâmplat explozia
eu ieşind din mine
ca un balon.
M-am îngrozit
am ţipat, am scrâşnit
dar ieşeam din mine
cu tot mai mult.
Eu ieşeam şi ieşeam
şi, ieşind, căutam
semne, nori
de care să te-agăţi când să zbori
căutam flori
pe care să le miroşi dacă
mori.

A-i duce geanta cuiva

Sunt surprins (ca să nu spun jignit) de faptul că se insinuează, mai mult sau mai puţin, în varii contexte, că "aş fi dus geanta cuiva". Ca să fiu foarte clar, şi exceptând din start accepţiile metaforice ale sintagmei, singura dată când chiar i-am dus geanta cuiva este atunci când l-am condus la Gara de Nord pe Marin Mincu, ce pleca spre Constanţa, şi care la casa de bilete m-a rugat să-i ţin geanta, motivând în acelaşi timp că "în definitiv, sunt cărţile voastre" (era vorba despre exemplare din antologia Generaţia 2000). I-am purtat-o până la tren, nu mai mult de 5 minute - însă surpriză, a doua zi cineva (care este puţin probabil să fi fost de faţă) m-a acuzat că sunt "purtătorul de geantă", Acelaşi personaj inserează, din timp în timp, aluzii la "gentofori". Bine-bine, şi ce dacă? Faptul că, câteodată, i-am purtat geanta mamei / tatălui / soţiei mele se pune? Că le car zilnic copiilor ghiozdanele? Oare se pune faptul că, cel mai adesea, mă port şi pe mine în spate?

Alt vis cu zombi

Am visat (a câta oară?) un vis cu zombi. Se făcea că am o fermă de zombi, îi puneam ca boii la jug să înainteze după câte-un om viu, clănţănind din dinţi şi trăgând, în tot timpul ăsta, după ei carul care ara ogorul. Ia uite, am zis, zombii-s cam fraieri. Mai fraiere decât ei sunt doar vacile.

Pedichiura

Constanţa-Bucureşti, vânt puternic
pedichiura rezistă.

Mirciulinzi

Noi nu suntem geniali
noi suntem mirciulinzi.

Păsărica

Am auzit toată noaptea o păsărică chiuind disperat după ale ei, deja ajunse în ţările calde. Dimineaţa m-am lămurit: era doar o pungă de plastic, în bradul din faţa ferestrei mele, şuierând după cum o bătea vântul.

Inimă neagră

Am inima neagră
mai mare decât o gaură neagră
în inima-mi absorb
toate durerile, bolile, prietenii
pe care poate că nu i-am avut,
inima asta a mea,
neagră,
sângerează,
cu sânge negru -
inima asta a mea
neagră, câteodată
străluceşte.

Mâr

ursuleţul din mine face "mââââr"
minele din ursuleţ face "mââââr"
nu ştiu căruia
să-i răspund
nu ştiu ce
trebuie să fac

Jilav

Scot visul din mine şi iau altul curat
pe dinăuntru sunt transpirat.

Buzăul

Buzăul este
oraşul unde mi-am rupt un deget.

Aerul rece

Întins pe fotoliu
aşteptam aerul rece
să vină
prin fereastra deschisă.

Tril de păsări

Astă-noapte am dormit cu fereastra deschisă, şi dimineaţa am auzit un tril consistent de păsări care parcă aplauda răsăritul soarelui, cum fac pasagerii la aterizarea avionului. Bravo, îi spuneau soarelui păsările, ai reuşit încă o dată să te cobori! Gata, ne scoatem centura!

Băieţii portocalii

"Prima zi fără băieţii portocalii", spune, după ce muncitorii au fugit de pe schele.