Emil Cioran: Il Nulla. Lettere a Marin Mincu

Tocmai apărute la Mimesis Edizioni din Milano, sub îngrijirea şi în traducerea lui Giovanni Rotiroti, cu o postfaţă de-a mea şi un apendice al lui Antonio di Gennaro. Scrisorile astea, dintre 1987-1989, dintre Marin Mincu şi Cioran, dublate şi de-o întâlnire pariziană, au o istorie lungă. Au fost transcrise şi traduse (acolo unde era cazul, fiindcă Marin Mincu îi scria lui Cioran numai în română, iar acesta, ocazional, i-a răspuns tot în română) de soţia mea, Camelia Adriana Ţuglea, publicate în Viaţa românească, şi reluate, cu o amplă prezentare, de Marin Mincu în ultimul său (monumental) volum, Cvasitratat de/spre literatură (2009). De acolo, au fost extrase şi traduse de Giovanni Rotiroti, care le-a propus editurii Mimesis, unde deja apăruseră Lettere al culmine della disperazione. În ceea ce priveşte postfaţa mea, intitulată Il post-illusionismo di Cioran, în traducerea aceleiaşi Irma Carannante, căreia îi mulţumesc încă o dată, porneşte de la o apreciere hâtră a lui Cioran: "Vattimo are oare dreptate să mă eticheteze drept postmodernist? – Post-iluzionist ar fi mai exact", care, consider, ar putea cheia unei "poetici" esenţial afirmative a demersului "nihilist" cioranian. Poate că il nulla este totul, tocmai fiindcă totul este nulla, poate că, a-nihilându-se, ele nu defăşoară decât un ritual amoros.

Al cincilea-mi poem madrilen

i-am fixat ochii căprui şi-am răspuns

ei bine

madridul nu e destinaţia mea

am avut o soţie

am dormit mulţi ani, să-i împlinesc visul

apoi m-am trezit şi

am lăsat-o să şi-l trăiască

dragostea-i un bilet gratis înspre

un loc oarecare

rămâi prins în viaţa cuiva

în timp ce lucrul cel mai bun pe care-ai putea

să-l faci este să ieşi din casă

şi să-ţi cumperi o hartă

hărţile sunt ieftine

arată

drumuri care sunt goale

[traducere liberă după Sorin Dinko]

Descoperirile noastre

După cum bine spune Simona Modreanu într-o recentă anchetă din Le Magazine Littéraire despre traducerile româneşti din literatura franceză, printre "descoperirile sale" se numără şi Atiq (nu "Atik"!) Rahimi, pe care l-am mai descoperit şi noi prin 2009, cu un fragment din Syngué sabour apărut în revista Tomis sub semnătura soţiei mele, pentru prima dată în spaţiul românesc. Cum revista nu mai există nici măcar pe net (fie-i uşoară ţărâna virtuală!), faptul incriminat se poate vedea în minunata Bibliografie Naţională Română (despre care aflu cu bucurie abia acum), volumul 9 pe 2009, pagina 77. Ideea în sine cu "descoperirile" nu este atât de importantă, dar mă întreb de ce, dacă Atiq Rahimi tot a fost "descoperit", n-a fost şi tradus? Sau poate a fost, şi nu ştiu eu - aşa ar fi cel mai bine.

Flamă de foame

Iaca şi traducerea unui mic poem de Paul Celan, pe care tocmai ce-am terminat-o şi, de tare ce mi-a plăcut, am şi publicat-o. N-am verificat încă dacă mai există variante în română.


DE NEVISAT roasă,
ţara de azimă străbătută fără somn
îşi ridică muntele vieţii.
Din miezul ei
frămânţi iarăşi numele noastre
pe care, cu un ochi
semănând cu al tău
la fiecare din degete,
le pipăi în căutarea
unui loc, prin care
să mă pot trezi mai devreme la tine,
limpede
flamă de foame în gură.


(Ceva info despre text [Von ungeträumtem geätzt], să zicem că de aici.)

Poemele româneşti ale lui Celan văzute de Claudiu Komartin

Claudiu Komartin îmi face o neplăcută surpriză. Într-o postare de acum câteva ore, pe blogul propriu, publică câteva poeme în proză scrise de Paul Celan, probabil fără să deţină niciun copyright. Aşa, cum s-ar zice, le-a găsit pe net. Frumos, dar asta nu explică de ce nu publică toate poemele româneşti ale lui Celan (asta însemnând toate poemele scrise în limba română, precum ne îndreptăţea să credem titlul postării: Poemele româneşti ale lui Paul Celan), ci le alege doar pe acelea în proză (fragmentar). Există şi altele, în caz că nu v-aţi prins. Apoi, avertismentul care însoţeşte aceste poeme este atât de inexact, încât mă întreb dacă Claudiu Komartin chiar ştie ceva concret despre Paul Celan. Este, totuşi, ceva la care ne aşteptăm de la un critic literar şi în plus şi un poet bun, sau invers. De pildă, de unde este atât de sigur că aceste poeme au fost scrise între 1946 şi 1947? Paul Celan se afla la Bucureşti din 1945. De unde chestia că poemele româneşti ale lui Celan "au fost restituite graţie vechiului său prieten, Petre Solomon"? Cartea lui Solomon a apărut în 1987, la editura Albatros. Textele scrise în limba română de Celan (mult mai multe decât ne lasă să credem Claudiu Komartin, şi multe publicate chiar în antologii, precum este cea a lui Marin Mincu despre Avangarda literară românească [începând de la a doua ediţie], pe care acum se vede că Claudiu Komartin nici n-a citit-o) - deci, textele scrise în limba română de Celan erau (parţial) demult cunoscute la acea dată - George Guţu chiar a făcut o teză de doctorat (şi) despre ele în 1977, la Universitatea din Leipzig, în fosta Germanie de Est. Ce mai rămâne de spus? Poate doar c-ar trebui să ne mai documentăm înainte de-a deschide robinetul pe bloguri.

Shinbyong (Slăbiciune a Duhului)

Să vedeţi ce surpriză mi-a făcut Sorin: mi-a trimis scanată această foarte liberă traducere a mea (după cum constat acum) din Larry Litt, mai precis dintr-un fragment al textului său de video perfomance Shamanism/Shamanisn't, traducere pe care o credeam pierdută şi pe care Sorin a regăsit-o cotrobăind prin scrisorile primite de la mine pe când mă aflam la Viena, în primăvara lui 1997. Textul cu pricina îl descoperisem într-un volum al mişcării Fluxus dedicat lui Nam June Paik, legendarul părinte al artei video (şi, devenit legendar înainte de a-şi fi dat jos pantalonii în timpul unei discuţii cu Bill Clinton). Autorul "Slăbiciunii duhului" explica acolo, într-un scurt avertisment, că în şamanismul coreean, "shin sunt zeităţile benefice care locuiesc munţii, marea şi adăposturile oamenilor", în timp ce "kwishin sunt spiritele răzbunătoare ale morţii fără odihnă care le aduc oamenilor necazuri fizice, psihologice şi spirituale fără sfârşit". Dar, ca să nu mai lungim vorba, iată traducerea scanată, cu diacriticele delicat puse de propria-mi mânuţă.

Mandorla

Nu ştiu cum m-apucă chestiile astea când am chef să-mi pun pe toată lumea-n cap. Acum aş vrea (fiindcă tot am deschis în postarea anterioară discuţia despre traduceri) să vorbesc despre o traducere a Norei Iuga din Paul Celan, apărută în ediţia bilingvă de la editura EST (Sprachgitter / Die Niemandsrose - Zăbrele ale limbii / Roza nimănui), pe care am cumpărat-o anul trecut personal de la editor, Samuel Tastet, cu poveştile de rigoare (că ar fi practic a doua ediţie, întrucât prima era plină de greşeli etc.). Însă acum discutăm despre traducere şi atât. Adică, de pildă, despre Mandorla (este doar unul dintre exemple, şi acum câteva luni, cu Ştefan Hostiuc şi Cosmin Perţa, am făcut o demonstraţie mult mai convingătoare, regret că nu reuşesc reconstituirea ei). Textul original poate fi luat, să zicem, şi de aici. Şi iată traducerea Norei Iuga:

"Mandorla

În migdală - ce este-n migdală?
Nimicul.
Nimicul este-n migdală.
Este şi este.

În nimic - cine este? Regele.
Este regele, regele.
Este şi este.

Perciun jidovesc nu-ncărunţeşti.

Şi-al tău ochi - unde-ţi este ochiul?
Ochiu-ţi în faţa migdalei este.
Ochiu-ţi, împotriva nimicului este.
Este de partea regelui.
Este şi este.

Perciun de om nu-ncărunţeşti.
Goală migdală, paloare regală."

Pentru cine mai cunoaşte ceva germană, este de reţinut că verbul folosit este "stehen" (adică "a sta"), care nu poate fi în niciun caz echivalat cu "este" (""ce este-n migdală?", "este şi este", şi aşa mai departe). Traducerea în română pentru "Mandorla" este "Nimb" sau "Aureolă". Folosirea lui "este" în loc de "stă" o conduce pe Nora Iuga la formulări absolut aberante, de genul "Ochiu-ţi, împotriva nimicului este", care trebuia tradus pur şi simplu prin "Ochiul tău, nimicului îi stă împotrivă". Apoi, versurile cu "wirst nicht grau" sunt, ambele, la imperativ, deci ceva de genul "nu-ncărunţi". În fine, să ne oprim aici - mai sunt multe alte exemple în volumul respectiv. Deocamdată, iată şi versiunea mea (datând din 1997) asupra aceluiaşi poem:

"NIMB

În migdală - ce zace-n migdală?
Nimicul.
Zace nimicu-n migdală.
Zace şi zace.

Înlăuntrul nimicului - cine stă?
Regele.
Aici stă regele, regele.
Stă şi iar stă.

Nu-ncărunţi, ciuf jidovesc.

Şi ochiul tău - unde-ţi stă ochiul?
Ochiul tău, migdalei îi stă împotrivă.
Ochiul tău, nimicului îi stă împotrivă.
Stă către rege.
Aşa stă şi stă.

Nu-ncărunţi, ciuf omenesc.
Migdală seacă, de-azur regesc."

Cântul de dragoste al lui J. Alfred Prufock (fragment)

Toată lumea publică şi publică traduceri. M-am gândit că n-ar fi rău să vedeţi încercarea mea (din studenţie) de traducere a celebrului "Cânt" al lui T.S. Eliot (textul integral în engleză aici):

Să mergem, împreună deci
Cât seara-şi lasă umbre reci
Pe cer, ca pacientul sub eter.
Să batem străzile, aproape pustii
De parcă forfota, ştii
Celor care petrec în hoteluri de-o noapte
Şi restaurante cu stridii, jos, moarte
A dispărut. Străzi ce se-nlănţuie ca-ntr-o lungă
Demonstraţie, pe-ocolite s-ajungă
L-aceeaşi mare, copleşitoare-ntrebare...
Nu-mi cere să spun "care", doar
Vino, să vizităm iar.

Femei prin sală se perind
De Michelangelo vorbind.

Galbenă, ceaţa-şi freacă spinarea-n ferestre
Fumul galben îşi freacă şi el nasul
Şi limbile lui gustă din seară până-n străfund
Împotmolindu-şi în bălţi pasul.
Plin de cenuşă, el sub ploaia de fulgi
Atinge terase atunci, şi tresare
Dar, văzând seara de-octombrie şi de mătase
Repede-adoarme, încolăcind case.

Şi va fi vreme într-adevăr
Pentru fumul cel galben pe străzi să alunece
La ferestre torcând, cu spinarea lipită
Va fi vreme, câtă vreme va fi
Seamănului politicos a-i zâmbi
Vreme va fi să ucizi şi să naşti
Pentru muncile şi zilele degetelor care
Răsucesc în farfurie vreo întrebare
Vreme a mea dar şi vreme a ta
De tristeţe, ezitând însutit
Vreme totul să vezi şi revezi
Va fi, şi, la ceai, să toastezi.

Femei prin sală se perind
De Michelangelo vorbind.

Şi va fi vreme într-adevăr
Să întreb: "îndrăznesc?" şi "am curaj?"
Vreme-a întoarcerii, vreme miraj
Când scara cobor, pleşuv uşor -
("I se răreşte părul", vor spune)
Şi straiul matinal, gulerul tare, spre gât
Modesta cravată şi acul ei simplu, încât
("Iese din haine", vor spune, "de slab ce-i")
Îndrăznesc, îndrăznesc
Lumea s-o tulbur?
Atâta vreme în clipă-i, să iei
Mari hotărâri sau deloc. Vreme-i.