Alina (13)

Lucrurile frumoase, de obicei, se fac fără bani. Ce senzaţie să leneveşti ore-n şir, cu picioarele-n mare, pe plaja din Sulina, ştiind că n-ai bani nici să te-ntorci. Ce senzaţie-n sine, să leneveşti. Leneveala l-a făcut pe om. Sunt convins că diferenţa dintre omul de Neanderthal şi cel de-acum, homo sapiens sapiens sapiens, şi tot aşa, a fost făcută de unul care-şi clătea picioarele-n mare, în briza dulce a înserării. Pe care l-a pocnit o idee, de pildă: de ce să vânez animale când pot pune capcane? De ce să prind peşti cu mâna, când pot folosi o undiţă? Următoarea fază a fost dezvoltarea conceptului de „capcană”, de „undiţă” – de fapt, construirea lor. Adică, cum se pot face? A doua zi, a pus o capcană improvizată în pădurea malului muntos, lângă nişte mici cascade, unde veneau animalele să se-adape. A găsit, după aceea, o căprioară care se mai zbătea încă în ea. I s-a făcut milă şi-a eliberat-o, deşi o putea ucide. Era, totuşi, ceva cu capcana, nu cu căprioara, care coborâse atâta vreme din vârf de munte până aproape de mare, să bea apă. În următoarea zi, a făcut o capcană mai mare, care s-o lase să cadă pe căprioară în groapă, fără să mai poată ieşi. Şi, peste încă vreo câteva zile, a găsit una rumenă, dolofană, aproape moartă. A omorât-o rapid, tăindu-i gâtul fraged – şi şi-a spus: „am inventat capcana!”. Stând aici în mare, aproape golit de puteri, ca o baterie Duracell descărcată, simţeam că-mi inventam, mie însumi, capcana.