Rosa (3)

M-au înfricoșat, întotdeauna, femeile așa-zis „deștepte”. Sunt dezghețate, adevărat, dar parcă și prea ironice și atotcunoscătoare. Când le iei în brațe, în pat, se topesc toate miorlăielile lor – aș prefera să miorlăie chiar atunci. M-au înfricoșat jocurile erotice, ca alea de pe mobil la care nu știi exact ce să faci. De ce eram zgâriat pe spate, de fiecare dată? De ce nu ripostam ca o pasăre furioasă? De ce, întotdeauna, eram dus, prin gesturi, către triunghi? Magic sau nu, ăla rămânea – cel al Bermudelor. M-am gândit cum mă lipesc, fără să clipesc, de femeile astea. Ce-am eu de-a face cu ele? De ce mă trag, nu în pat, ci in viață? Cred că am găsit un răspuns – l-au găsit și savanții britanici: acela că nu se știe, 99 la sută. Nu-mi rămâne decât să presupun că acel 1 la sută este esența. Chintesența, de fapt. Ce vorbesc: mie-esența. Ei bine, toate femeile din viața mea aveau acel 1 la sută. Cu cât aveau mai mult, 2 sau 3 la sută, ba chiar se apropiau de 5 la sută, cu atât șansele creșteau. Ce vedeam la ele? În ele? Era senzația că mă văd, la rândul lor. Nu pot vorbi cu cineva, oricine ar fi – și cu atât mai puțin cu o femeie – dacă nu mă vede (sau, crede). Nu suntem numai existența noastră, minusculă, de carne, în corpul infim și infirm care ne-a fost dat – suntem ceea ce vedem. Și, din asta, ceea ce înțelegem. Simțeam, ca în autobuz sau metrou, atunci când toți sunt răciți, tușesc, scuipă – simțeam că femeile astea mă cheamă. Nu fiindcă erau bolnave – toți ceilalți erau bolnavi, ci fiindcă erau sănătoase la minte, erau vii. Bolnave – de acea boală nespusă care se numește normalitatea. Da, erau a-normale, ieșeau din normă. Și, cel mai important, mă vedeau – pe mine care le vedeam pe ele. Greu să descrii ceea ce simți când celălalt te simte pe tine. Cum răspunzi la violență – dacă-i un bărbat, te bați cu el, dacă-i o femeie, bagi scheme de apărare, dacă-i un copil, te faci că-i dai o pălmuță. Dar, cum răspunzi la iubire? În după-amiaza aceea, când ne-am trezit unul în brațele celuilalt, în camera de hotel din Montecatini, după ce ne-am zâmbit, eu și Rosana am înțeles că vom fi împreună până la capăt, și mai departe.