Zid vid (deplasare spre roşu) 6

La marginea lumii noastre: orizontul.
La marginea universului: depărtarea-i
spre niciunde. Unde, oricum, nu poţi pătrunde.
La marginea pomului, o frunză.
La marginea casei omului, o uşă.
La marginea conştiinţei noastre: un zid.
La marginea zidului: vid. Şi un alt
zid. Parcă avid.

Aşa cum spaţiul se măreşte, din cauza
efectului Doppler, a deplasării spre roşu
şi noi ne umflăm ca nişte baloane, dar
devenim prin asta mai mici. Crescând
noi, galaxiile cresc, la rându-le, ca
să ne facă loc. Iar zidul, cel vid
se extinde. E mai avid.

Ce-i dincolo de margine, de capăt, de
tot ce-am văzut?
Necunoscut, necunoscut.
Dincolo de frunză, de uşă, de orizont?
E-un zid. Şi mai avid.
Cu cât cunoaştem mai mult, cu atât
ştim mai puţin. Cu cât vorbim
cu atât tăcem mai adânc.
Este-o deplasare spre roşu, deja
aproape spre negru, către
necunoscut, necunoscut.