Numai traducător să nu fii

A fost o vreme, cumva frumoasă, când notarii tarifau cu 15 lei + TVA legalizarea unei traduceri. În plus, făceau ei copiile după actele originale traduse. Ce-i drept, atunci nu erau nici aşa de mulţi notari, nici aşa de mulţi traducători. Apoi notarii s-au decis, unilateral, să dubleze tarifele pentru legalizarea traducerilor, ceea ce însemna că ei, pentru câteva ştampile, încasau (iarăşi!) dublu faţă de traducător. Şi mai frumos a fost că i-au pus pe traducători să facă acele copii după actele originale, pentru a nu mai pierde timp şi hârtie secretarele lor... (Economie care se traduce în vreo 2-3000 de pagini printate pe an de către traducător). Acum, se pregăteşte o lege care e şi mai absurdă: traducătorii, sărmanii, trebuie să păstreze copii după actele trimise către legalizat (practic, să aibă o cameră specială pentru arhivă, ţinând cont de activitatea unui traducător cu experienţă în decursul unui an) - de parcă notarii n-ar păstra oricum copii după toate traducerile legalizate (deci se creează un fel de arhivă dublă!), apoi tot traducătorii trebuie să indice în încheierea de legalizare numărul de cerere al clientului, numărul şi seria chitanţei şi a facturii (ceea ce va complica enorm statutul traducătorilor independenţi, care nu dau facturi către clienţii direcţi, ci către birourile de traducere) - păi, cum fac dacă o clientă mi-a plătit deja de câteva luni, în aprilie, iar comanda trebuie făcută în iulie? Sau dacă dă comanda în aprilie, dar banii îmi vin în iulie? Ce sistem este ăsta? Aşa, numai ca să ne legăm de nişte oameni care, cât de cât, îşi câştigau existenţa independent, plătindu-şi (cât de cât) impozitele? Să reţinem, de trei-patru ani încoace tarifele practicate de notari pentru legalizarea traducerilor au trecut de dublul tarifului mediu al traducătorilor per pagină - cu alte cuvinte, la o pagină tradusă, notarul ia dublu faţă de traducător, deşi efectiv munceşte doar traducătorul. Şi, prin noua lege, acesta va putea să multiplice traducerea fără a-l mai întreba pe traducător, printr-o simplă copie legalizată! Mie mi se pare că sunt prea multe drepturi acordate notarilor şi prea multe restricţii faţă de traducători. Este drept că există inflaţie în ambele cazuri. Dar traducătorii muncesc, notarii doar pun ştampila. În fond nici nu cred că este nevoie de ştampila lor, din moment ce traducătorii au drept de semnătură, certificat prin lege, şi până la proba contrarie sunt complet responsabili de ceea ce traduc. În multe ţări din Uniunea Europeană nici nu există obligaţia legalizării notariale a traducerilor - căci ce înţelege notarul din actul tradus? În consecinţă, eu aş opta pentru: 1. sistemul propus acum prin noua lege, dar fără legalizare notarială / sau 2. vechiul sistem, de pe vremea când notarii taxau cu 15 lei + TVA legalizarea unei traduceri - acea belle epoque pe care se pare c-am pierdut-o, iremediabil, din cauza unor mai mici sau mai mari mafioţi.