Îmi tot spun ai mei că am fugit într-o noapte din spital, lucru pe care nu mi-l amintesc, şi m-am ascuns acasă pe dulapul din dormitor ca să nu mă găsească ei. În schimb ţin minte acel dulap, deasupra căruia îmi făcusem culcuş, mă căţăram deschizând uşile şi urcând pe rafturi, aveam şi-o pătură acolo, şterpelită de cine ştie unde, înainte de a-l escalada îmi aruncam cărţile de poveşti şi apoi, din două mişcări, eram sus doar eu şi tavanul, să ne privim îngăduitori. Când veneau părinţii şi fratele meu, sau chiar şi cu ei în casă, cu greu reuşeau să mă găsească, de parcă n-ar fi crezut că ăla micu’ s-a căţărat iar pe dulap, deşi o făcuse de-o mulţime de ori, de parcă n-ar fi înţeles, deşi era foarte de înţeles, că o va face din nou, cel puţin până când dulapul însuşi nu-l va mai suporta şi se va prăbuşi sub el gâfâind. Dar acum, pe moment, dulapul ăsta era îndrăgostit de mine şi nici măcar nu-l citise pe Brumaru. Mă ţinea acolo în coama lui, ca un elefant, şi zornăia ameninţător cu trompa de câte ori încerca cineva să mă caute. Sforăia din colţi, tropăia din copite, îşi flutura coada, încrunta urechile, împungea din corn, tăia aerul din aripi, spumega din clonţ – orice numai să mă ţină acolo.
11 comentarii:
fragmentul tau imi aminteste de "metamorfoza" lui franz kafka....nu stiu daca asta a fost intentia ta...
poti sa-mi recomanzi, te rog, un scriitor roman actual care merita citit! multumesc...
nu e un comentariu, e un scurt poem:
verde e cuvantul iarba
si albastru-cuvantul cer
rosu imi fierbe in vine
albastre dincolo de
oglinda pielii transparente
mov e cuvantul moarte
iar galbenul-suras este cuvantul soare
nu mai pot deslusi
latratul ce culoare o fi avand
sau strigatul din mine
inabusit mult prea devreme.
azi-noapte l-am visat pe Mincu.....era linistit si voia sa ma incurajeze...
Singurul scriitor român pe care l-aş recomanda sunt eu însumi. Din textul acela se vede că nu m-ai citit!
nu asa se castiga un cititor!!!
pot sa te intreb: de ce sa te citesc pe tine?
De ce să mă întrebi pe mine pe cine să citeşti? În definitiv, de ce să citeşti?
sa stii ca te-am citit....deocamdata nimic de spus...
fiecare copil a avut câte-o DRAGOSTE onirică in pruncie descoperita cam pe la 30-40 de ani cand apare revelaţia postata pe blog devenind virtuală.
sigur că descoperirea este mirifică atunci când MAREA RAGOSTE este ooooo vacă mICUŢĂ, pe care copilul de aproape 37 de anişori o extrage din flacara violentă, o unge cu pelicanol si o lipeste sus, sus, tot mai sus pe blog, (sper ca nu se supara MILKA) pentru a fi urmarită şi a scăpa de urmărirea ei.
te pup
p.s.
coane Mircica sper ca nu vei posta si tu pe blog UN DULAP.
MAREA RAGOSTE? Ce bine le zici!
Trimiteți un comentariu