M-au
înfricoșat, întotdeauna, femeile așa-zis „deștepte”. Sunt dezghețate, adevărat,
dar parcă și prea ironice și atotcunoscătoare. Când le iei în brațe, în pat, se
topesc toate miorlăielile lor – aș prefera să miorlăie chiar atunci. M-au
înfricoșat jocurile erotice, ca alea de pe mobil la care nu știi exact ce să
faci. De ce eram zgâriat pe spate, de fiecare dată? De ce nu ripostam ca o
pasăre furioasă? De ce, întotdeauna, eram dus, prin gesturi, către triunghi?
Magic sau nu, ăla rămânea – cel al Bermudelor. M-am gândit cum mă lipesc, fără
să clipesc, de femeile astea. Ce-am eu de-a face cu ele? De ce mă trag, nu în
pat, ci in viață? Cred că am găsit un răspuns – l-au găsit și savanții
britanici: acela că nu se știe, 99 la sută. Nu-mi rămâne decât să presupun că
acel 1 la sută este esența. Chintesența, de fapt. Ce vorbesc: mie-esența. Ei
bine, toate femeile din viața mea aveau acel 1 la sută. Cu cât aveau mai mult,
2 sau 3 la sută, ba chiar se apropiau de 5 la sută, cu atât șansele creșteau.
Ce vedeam la ele? În ele? Era senzația că mă văd, la rândul lor. Nu pot
vorbi cu cineva, oricine ar fi – și cu atât mai puțin cu o femeie – dacă nu mă vede
(sau, crede). Nu suntem numai existența noastră, minusculă, de carne, în corpul
infim și infirm care ne-a fost dat – suntem ceea ce vedem. Și, din asta,
ceea ce înțelegem. Simțeam, ca în autobuz sau metrou, atunci când toți sunt
răciți, tușesc, scuipă – simțeam că femeile astea mă cheamă. Nu fiindcă erau
bolnave – toți ceilalți erau bolnavi, ci fiindcă erau sănătoase la minte, erau
vii. Bolnave – de acea boală nespusă care se numește normalitatea. Da, erau
a-normale, ieșeau din normă. Și, cel mai important, mă vedeau – pe mine
care le vedeam pe ele. Greu să descrii ceea ce simți când celălalt te simte pe
tine. Cum răspunzi la violență – dacă-i un bărbat, te bați cu el, dacă-i o
femeie, bagi scheme de apărare, dacă-i un copil, te faci că-i dai o pălmuță.
Dar, cum răspunzi la iubire? În după-amiaza aceea, când ne-am trezit unul în
brațele celuilalt, în camera de hotel din Montecatini, după ce ne-am zâmbit, eu
și Rosana am înțeles că vom fi împreună până la capăt, și mai departe.
Eu

Tocmai devenit lider mondial în păpădii îmblânzite genetic, frenetic şi bezmetic.
Pe aici
- Io Mircea (179)
- Fulgi (114)
- Fan club (56)
- Păpădii (44)
- Luca (43)
- Ştefănuţ (26)
- Firenze (21)
- Căţelul Grigore (20)
- Cami Sutra (17)
- Prozuţe (16)
- Cinema (12)
- City writing (12)
- Divina (12)
- Miau (12)
- O rândunică în mall (12)
- Zid vid (9)
- Filmocărţi (8)
- Grazia (8)
- OPPS (8)
- Trădări (8)
- Viduri (6)
- Nesimţiri (5)
- Alina (4)
- Cezara (4)
- Rosa (4)
- 11 veselii (3)
- Cărţulii (3)
- Editura (3)
- No copyright (3)
- Superzeroul (3)
- Napoli (2)
- Adevărul (1)
- Economiastice (1)
- Reclamaţii (1)
- Tomis (1)
Până aici
Prin alte locuri
-
-
„Krampack” la CraiovaAcum 23 de ore
-
Despre iubireAcum 4 săptămâni
-
In The StormAcum 2 luni
-
When everything gets in the wayAcum 7 luni
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Dobrojazz #5Acum 5 ani
-
Atelier de scris și storytelling la BrașovAcum 6 ani
-
Stoian G Bogdan - Flower PussyAcum 6 ani
-
2018Acum 7 ani
-
śīla pāramitāAcum 7 ani
-
-
-
Timișoara, 1989Acum 8 ani
-
AvatarAcum 8 ani
-
Obytovna 02- KOLIN (3)Acum 9 ani
-
-
-
Un rămas bun și un bun venitAcum 11 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Un produs Blogger.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu