Stăm agățați, ca niște rufe
de-un curcubeu
nu se mai știe
cine ești tu, cine sunt eu.
Până când ne zgârâie pisica
cu lăbuța ei, mica.
Proiectată, ca o umbră
pe-un cer fără sfârșit, din
care ne-agață indefinit.
Cu gheruțele, cu străduțele
orașelor pe care nu le vom mai vedea.
Pisica
asta e rea.
Mi-e milă de bieții părinți
Acum 15 ore
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu