Despre reglări și dereglări

Foarte comic şi straniu acest articol al lui Gabriel Liiceanu, scris tare bine, publicat pe contributors și pe care-l citeam astăzi de dimineață. Mi se pare un soi de reacție conservatoare, deocamdată cu nimic justificată, la criza migranților. Și mai amuzant mi se pare că, din 28 de note de subsol, domnul Liiceanu reușește să nu dea vreuna care să nu fi apărut la editura Humanitas. Un Polirom mic, acolo? Nimic. Dar cel mai îngrijorător este faptul că, am senzația, Gabriel Liiceanu, chiar scriind minunat, nu prea mai are pulsul lucrurilor. Cam toate dereglările sale mi se par a fi autoreglări, inclusiv cea cu tehnica, care încă vine în sensul Gestell-ului heideggerian. Pe care îl cunoaște prea bine - și este de-a dreptul surprinzător că n-a făcut legătura. Toate vin de fapt de la tehnică, întotdeauna vor veni de la tehnică (punctul ultim, al șaselea, din dereglările semnalate de Gabriel Liiceanu), și toate sfârșesc prin a avea tangență cu ea. Altfel spus, nu feminismul, islamismul sau egalitarismul ne fac mai vulnerabili, ci simpla posibilitate ca aceste idei să se răspândească mai repede. Cu alte cuvinte, să nu aibă timp de a se auto-regla, îniante de a se de-regla cu totul. Aceste de-reglări ale lui Gabriel Liiceanu, chiar dacă scrise admirabil, îmi par că au mai degrabă aerul unei auto-reglări ironice. Și ar fi bine să fie așa.