O zi

... de când n-am mai fumat - sau, cum să spun, am fumat chestii de-astea electronice, electrotehnice, metafizice, patafizice... Cumva, pot să sper că nu va râde nimeni de mine, dacă voi spune că m-am lăsat de fumat? Și că m-am reapucat? Și că m-am relăsat? Și din nou m-am reapucat? Și că n-am mai apucat să văd de ce n-am apucat ceea ce era, era de așteptat, ceea ce aștepta, să fie apucat, aruncat și frezat... Adică o casă de pe strada Callatis, colț cu Marc Aureliu, și nu, n-am nicio poză, e doar o casă în care mi-ar fi plăcut să trăiesc. Nici eu nu știu s-o spun mai bine de-atât. Nici ea, întâmplarea, nu știe s-o spună mai bine de-atât. Ce este mai bine de-atât? Pare că-i ceva care nu este - nu este mai bine sau mai rău - clar. Este greșită folosirea în sens negativ. Ceea ce putem face este doar în sens pozitiv. Mai bine de-atât, ceea ce putem face este să fim. Cel mai bine este să fii. Să fii este cel mai bine.

P.S. Şi încă ceva: în ziua în care-am hotărât să mă las de fumat, în aceeaşi zi, Regele a hotărât s-o rupă cu casa de Hohenzollern. Ar fi frumos ca Băse să rămână în istorie ca ultimul preşedinte al României, făcând o fină mişcare strategică, de parcă ar întoarce o navă după douăş'două de coniace, prin punerea la vot în cadrul referendumului pentru schimbarea Constituţiei a revenirii la monarhie. Ar fi atât de frumos! Ar fi o dovadă că gândeşte... Mă întreb, însă, şi ce se va întâmpla, atunci, dacă mă voi reapuca de fumat? Când îmi voi aprinde prima ţigară, ce vulcani vor exploda, câte tsunami-uri voi provoca, câte stele de pe cer vor cădea?