Sabato

Mă întreb, de când am aflat c-a murit Sabato, cu puţin înainte de-a împlini 100 de ani, la ce mari oameni se vor raporta copiii noştri, ce modele de conştiinţă vor avea, ce vor discerne dincolo de hiperrealele icon-uri media, mai reale decât realitatea însăşi? Se va trece, vorba lui Lotman, de la o civilizaţie ordonată sintactic, care i-a urmat celei arhaice (ordonată semantic), la una ordonată sinaptic? Una de genul Mark Zuckerberg? Păi atunci tocmai ăsta-i marele merit al lui Sabato - acela de-a fi intuit trecerea, pe care o petrecem chiar acum, între tipuri fundamental diferite de civilizaţie, de inteligenţă şi de raportare la real. El şi încă vreo câţiva scriitori sud-americani, plus unii din nordul Americii, destul de blazaţi însă de melanjul informaţional în care s-au format. Sud-americanii păreau c-au venit din junglă, pe lângă ultra-rafinaţii europeni şi entuziast-blazaţii americani - şi de aceea ei sunt cei al căror insert "sălbatic" a readus structura semantică (verticală, arhaică - şi care n-a dispărut, de fapt, niciodată) într-o deja plictisitoare epistemă sintactică (orizontală, "modernă"). Sabato, poate mai mult decât Borges, Vargas Llosa sau García Márquez, este cel mai natural, mai "sinaptic" dintre scriitorii secolului care încă nu a trecut, care poate abia acum trece, odată cu "eroii" săi, transformaţi în "morminte" ce ne vorbesc.