Umor Sabatic

Recitesc cartea lui Ernesto Sabato, Despre eroi şi morminte, pe care o am pe undeva prin bibliotecă în ediţia aia jerpelită de la editura Univers. Încă o carte pe care am devorat-o fără să înţeleg nimic din ea, as usually. Încă o carte pe care am pierdut-o, citind-o probabil într-o zi de plajă, cu soarele bătându-mi în cap şi c-un prosop pe frunte drept ochelari. Dar iată nişte mostre de umor "sabatic", care poate că nu s-ar fi deşteptat în cochilia-mi adormită fără gravura kamikadze a lui Mugur (a doua) - (scuze pentru diacritice, erori de scanare: textul e preluat de pe Scritube);

"Tacerea si pustietatea aveau acea vigoare impresionanta pe care o au întotdeauna, noaptea, în cartierul Bancilor. Car­tier care în timpul noptii e mult mai tacut si mai pustiu decît oricare altul; probabil prin contrast, avînd în vedere forfota extraordinara ce domneste acolo ziua, zgomotul, învalma­seala de nedescris, graba si imensa multime ce se agita pe aco­lo în timpul orelor de slujba. Dar, aproape sigur, si din prici­na pustietatii sacre care domneste în aceste locuri în clipele cînd Banul se odihneste. O data ce ultimii functionari si admi­nistratori au plecat, o data ce s-a terminat munca epuizanta si fara sens în cursul careia un amarît care cîstiga cinci mii de pesos pe luna mînuieste cinci milioane, în cursul careia mul­timi de oameni depun, cu infinite precautii, bucatele de hîrtie cu proprietati magice, pe care alte multimi le retrag de la alte ghisee, cu precautiuni inverse. Proces cu totul fantastic si ma­gic, întrucît chiar ei, credinciosii, se cred persoane realiste si practice si accepta bucatica aceea soioasa de hîrtie pe care, daca o citesti cu multa atentie, se poate descifra un fel de pro­misiune absurda, în virtutea careia un domn, care nici macar nu semneaza cu mîna lui, promite în numele statului sa-i dea nu stiu ce credinciosului, în schimbul acelui petic de hîrtie. Ceea ce e ciudat e ca individului îi ajunge promisiunea, pen­tru ca nimeni, dupa stiinta mea, nu a cerut vreodata ca pro­misiunea sa fie tinuta; si ceea ce e si mai surprinzator e ca în locul acestor hîrtiute murdare omului i se înmîneaza de obi-cei o alta hîrtie, mai curata dar si mai extravaganta, prin care un alt domn promite ca în schimbul acelei hîrtiute i se va înmîna purtatorului o anumita cantitate din hîrtiutele murdare de care vorbeam: e, deci, ceva ca un fel de nebunie la patrat si toate acestea reprezinta un Ceva pe care nimeni nu l-a vazut vreodata si despre care se zice ca ar fi depozitat Undeva mai ales în Statele Unite, în pesteri de Otel. Si faptul ca în toata povestea asta exista ceva religios e dovedit înainte de toate de cuvinte ca astea: credit si fiduciar.

Spuneam, deci, ca aceste cartiere, odata despuiate de mul­timea frenetica a credinciosilor, ramîn, în timpul noptii, mai pustii ca oricare altele, pentru ca acolo nimeni nu locuieste noaptea si nici n-ar putea locui din pricina tacerii care dom­neste aici si a înspaimîntatoarei singuratati a peretilor tem­plelor si marilor pivnite unde sînt pastrate comorile incre­dibile. Pe cînd oamenii puternici ce controleaza magia asta dorm zbuciumati, cu pilule si droguri, urmariti de cosmaru­rile unor dezastre financiare. Apoi si pentru simplul motiv ca în aceste cartiere nu exista alimente, nu exista nimic din lucrurile care îngaduie viata cotidiana a fiintelor omenesti, sau macar a sobolanilor si a libarcilor, din cauza extremei cu­ratenii pastrate în bastioanele nimicului, în care totul e sim­bolic si cel mult reprezentat prin hîrtii; si chiar si aceste hîrtii, macar ca ar putea reprezenta un fel de hrana pentru molii sau alte gînganii marunte, sînt pastrate în formidabile incinte de otel, invulnerabile pentru orice specie de fiinte vii."

[Textul a fost postat şi de soţia mea pe contul ei de Facebook, ca replică la anunţul lui Mugur. Revin cu unul nou:]

"Dar nimic nu e mai bun ca Reader's Digest pentru a promova Optimismul si Bunele Sentimente. Un articol de domnul Frank I. Andrews intitulat Cînd se reunesc hotelierii începea astfel: „Faptul de a-i fi cunoscut pe distinsii hotelieri care au venit în Statele Unite ca reprezentanti ai colegilor lor din ta­rile din America Latina a fost pentru mine unul din momen­tele cele mai emotionante din viata mea". Sînt apoi sute de articole facute pentru a ridica moralul saracilor, leprosilor schilozilor, celor cu picioarele umflate, surzilor, orbilor, muti­lor, surdo-mutilor, epilepticilor, tuberculosilor, cancerosilor, damblagiilor, macrocefalicilor, microcefalicilor, nevroticilor, fiilor sau nepotilor unor nebuni de legat, celor cu platfus, ast­maticilor, înapoiatilor, bîlbîitilor, celor carora le miroase gura, celor nefericiti în casatorie, reumaticilor, pictorilor care si-au pierdut vederea, sculptorilor carora li s-au amputat ambele mîini, muzicienilor care au surzit (gînditi-va la Beethoven!), atletilor care din cauza razboiului au ramas paralitici, celor care au fost gazati în primul razboi mondial, femeilor foarte urîte, copiilor cu buza de iepure, fonfilor, vînzatorilor timizi, celor foarte înalti, celor foarte scunzi (aproape pitici), celor care cîntaresc peste doua sute de kilograme, etc. Titluri: LA PRIMA SLUJBĂ MI-AU DAT CU PICIORUL, ROMANŢA NOASTRĂ A ÎNCEPUT LA LEPROZERIE, TRĂIESC FE­RICIT CU CANCERUL MEU, MI-AM PIERDUT VEDEREA DAR AM CÎSTIGAT O AVERE, SURZENIA DUMNEA­VOASTRĂ POATE FI UN AVANTAJ, etc.

Dupa ce ieseam din bar, si dupa ce-mi faceam vizita de noapte la pensiune, în Piaza del Once, mai contemplam o data marele panou care vorbea de fideaua Santa Catalina, si desi nu-mi mai aminteam cine fusese Santa Catalina, cre­deam ca fusese martirizata, întrucît martiriul e sfîrsitul aproa­pe profesional al sfintilor; si atunci nu ma puteam opri sa nu meditez la caracteristica existentei omenesti, care consta în faptul ca un crucificat sau unul care a fost jupuit de viu are sansa sa devina cu timpul o marca de fidea sau de cutie de conserve."