În fine, un Nobel pentru sfârşitul lumii (cu adăugiri)

Mă refer la Războiul sfârşitului lumii, fireşte, al lui Vargas Llosa, care tocmai ce-a înhăţat Nobelul pentru literatură pe anul acesta. Jos pălăria!

P.S. Acum aşteptăm înfriguraţi să-l mai invite Liiceanu la o discuţie precum cea cu Herta Müller de aici (via Radu Vancu). Ah, şi Vargas Llosa nu este al doilea scriitor latino-american nobedaliat ("primul" fiind Octavio Paz) - aşa cum au tot titrat ştiriştii, din moment ce a mai fost şi Gabriel García Márquez...

P.P.S. Iacă apăru la orizont şi Mircea Cărtărescu, aşa cum era de aşteptat - ţine de logica cam abjectă a "adevăratului" scriitor (precum este Vargas Llosa şi se consideră şi Cărtărescu) faţă cu "falsul" scriitor, recompensat cu Nobel-ul pentru motive mai degrabă ideologice (aşa cum "boierii" noştri ai "minţii" o consideră pe Herta Müller). Foarte trist, foarte trist. O discuţie şi aici. Sau aici.

Şi, fiindcă toată chestia pare să decurgă fără cunoaşterea motivului, să vedem cum l-a "umilit" Herta Müller pe Gabriel Liiceanu (de reţinut că nu ea a rostit cuvântul - spre finalul dialogului). Să folosim această "umilire" pentru a contesta subliminal justeţea premiului Nobel acordat Hertei Müller, în comparaţie cu cel de-acum câştigat de Mario Vargas Llosa (autor de mare amploare, care-l merita de mult - unul dintre scriitorii mei favoriţi) - repet, este cam abject.



P.P.P.S. Şi, fiindcă tot m-am pornit, mă întreb câţi dintre cei care-şi dau acum cu părerea cunoşteau opera Hertei Müller, înainte de-a fi luat Nobel-ul. Da - asta chiar este o întrebare. Eu mi-am pus-o prin 1997, atunci când, student fiind la Universitatea din Viena, o colegă mi-a spus c-o studiază la seminar pe Herta Müller. "Pe cine?", am întrebat eu, intrigat de zâmbetul ei întrebător, care s-a preschimbat pe loc într-unul mai degrabă dispreţuitor. Mi-a spus în lehamite (şi citez aproape textual): "Dacă nici voi nu-i cunoaşteţi pe ai voştri..." După aceea, am citit Herta Müller vreo săptămână. Şi trebuie spus că, dacă în germană lectura este cumva anevoioasă, în română-i şi mai şi. Poate din cauza traducerii. Cine-o fi fost traducătoarea?