În fine, un Nobel pentru sfârşitul lumii (cu adăugiri)

Mă refer la Războiul sfârşitului lumii, fireşte, al lui Vargas Llosa, care tocmai ce-a înhăţat Nobelul pentru literatură pe anul acesta. Jos pălăria!

P.S. Acum aşteptăm înfriguraţi să-l mai invite Liiceanu la o discuţie precum cea cu Herta Müller de aici (via Radu Vancu). Ah, şi Vargas Llosa nu este al doilea scriitor latino-american nobedaliat ("primul" fiind Octavio Paz) - aşa cum au tot titrat ştiriştii, din moment ce a mai fost şi Gabriel García Márquez...

P.P.S. Iacă apăru la orizont şi Mircea Cărtărescu, aşa cum era de aşteptat - ţine de logica cam abjectă a "adevăratului" scriitor (precum este Vargas Llosa şi se consideră şi Cărtărescu) faţă cu "falsul" scriitor, recompensat cu Nobel-ul pentru motive mai degrabă ideologice (aşa cum "boierii" noştri ai "minţii" o consideră pe Herta Müller). Foarte trist, foarte trist. O discuţie şi aici. Sau aici.

Şi, fiindcă toată chestia pare să decurgă fără cunoaşterea motivului, să vedem cum l-a "umilit" Herta Müller pe Gabriel Liiceanu (de reţinut că nu ea a rostit cuvântul - spre finalul dialogului). Să folosim această "umilire" pentru a contesta subliminal justeţea premiului Nobel acordat Hertei Müller, în comparaţie cu cel de-acum câştigat de Mario Vargas Llosa (autor de mare amploare, care-l merita de mult - unul dintre scriitorii mei favoriţi) - repet, este cam abject.



P.P.P.S. Şi, fiindcă tot m-am pornit, mă întreb câţi dintre cei care-şi dau acum cu părerea cunoşteau opera Hertei Müller, înainte de-a fi luat Nobel-ul. Da - asta chiar este o întrebare. Eu mi-am pus-o prin 1997, atunci când, student fiind la Universitatea din Viena, o colegă mi-a spus c-o studiază la seminar pe Herta Müller. "Pe cine?", am întrebat eu, intrigat de zâmbetul ei întrebător, care s-a preschimbat pe loc într-unul mai degrabă dispreţuitor. Mi-a spus în lehamite (şi citez aproape textual): "Dacă nici voi nu-i cunoaşteţi pe ai voştri..." După aceea, am citit Herta Müller vreo săptămână. Şi trebuie spus că, dacă în germană lectura este cumva anevoioasă, în română-i şi mai şi. Poate din cauza traducerii. Cine-o fi fost traducătoarea?

12 comentarii:

Iulian Tănase spunea...

Mircea, dialogul lui Liiceanu cu Llosa a avut loc deja (în septembrie 2005), s-a lăsat și cu o carte.

Anonim spunea...

Evident, Cărtărescu era în poll position

Mircea Ţuglea spunea...

@ Iulian, ştii bine că nu la asta mă refeream. De ce oare acum şi Liiceanu şi Manolescu se declară "surprinşi"?

@ Anonim - ar fi o chestie să fii în pole position (nu "poll position"!) faţă de Vargas Llosa :)

Kaos Moon spunea...

din toata tevatura asta noi ne-am ales totusi cu ceva : cu barfa... aici nu ne intrece nimeni;

daca Herta Muller nu avea radacini romanesti, premiul ei trecea nebagat in seama, la fel ca in cazul celui din anul in care s-a dus la poloneza aceea (chiar, cine o mai stie? cum o cheama?)...

finalmente, si e o opinie vaga de suporter (ca la tti ceilalti),de ce Llosa ar merita premiul si Muller nu... pentru ca primul are doua atu-uri : 1. are farmec (ca individ si ca scriitor); 2. arta lui transforma, provoaca modificari genetice; madame Muller, nu, deloc.

Denisa Cîrlomăneanu spunea...

Chestiile pe care le zice Hera Müller în discuţia citată, răscitată şi paraanalizată sînt cât se poate de fireşti. Să fim serioşi, mie nu mi se pare că a venit cu nimic nou. Cu toţii cunoaştem soarta intelectualilor rămaşi în ţară pe vremea comunismului aşa cum ştim şi cu ce se ocupă ei în ziua de azi (adică până şi eu- reprezentantă fără succes a primei generaţii de după- am testat pe pielea mea prestaţia lor). Aşa ca nu înţeleg (dar nici nu îmi voi da silinţa, e pierdere de timp)nici inflamaţiile lui Cărtărescu, Manolescu ş.a.m.d. de după, nici ovaţiile pe care anumite publicaţii culturale i le conferă.
P.s. şi eu ma bucur pentru Llosa.
P.p.s. traducătoarea nu era cumva Nora Iuga?

Anonim spunea...

mda, pole position... sunt un alenprost:)
no, azi, pe tvr1, au deschis ăştia o nouă emisiune, interviuri neconvenţionale. primul invitat: Mircea Cărtărescu. discuţii despre una-alta, ceva foarte lipsit de consistenţă. o flecăreală digerabilă. apoi, pe final, reporterul îi testează modestia: credeţi că meritaţi un nobel. nu, zice scriitorul, explicând că nu s-ar simţi bine în compania unor scriitori mari şi nici a unora mici care au primit distincţia. niciun cuvânt despre Herta Muller.
Scriitoarea a reuşit, cred eu, să tulbure apele aşezate vreme de 20 de ai în lumea literară românească. ăştia nu mai aveau nevoie de niciun proces de conştiinţă. răul a fost făcut, răul a fost banalizat, răul trebuie uitat. fatalitate!
sorin

Kaos Moon spunea...

Mircea, Mirciulica, mai Constanta, mai Asalt, mai revista de marti... de ce imi stergi comment-ul? era decent...

Mircea Ţuglea spunea...

@ denisa: da, da
@kaos moon: da

Mircea Ţuglea spunea...

@ denisa: traducătoarea este mereu Nora Iuga

Mircea Ţuglea spunea...

@ Kaos Moon: ce zici c-am făcut?

Denisa Cîrlomăneanu spunea...

@ mircea: am mai citit la tine pe blog referiri la traducerile nefericite aler Norei Iuga din Celan parcă. Eu nu ştiu germană din păcate şi e exclus să pot să mă apropii de textele Hertei Müller în original dar în unele cazuri textul original nu e prietenos nici măcar cu cititorii de limbă maternă. Am acasă o traducere din Le Clézio făcută de Viorel Grecu de care nu mă pot apropia. Fraze întregi calchiate după sintaxa franceză care sună ca naiba. Ce-I drept nici în franceză nu mi se pare o lectură uşoară. Şi asta-i mizilic. Am văzut că s-a tradus Bourdieu dar n-am pus încă mâna pe cărţi şi pe cuvânt de onoare că mi-e frică s-o fac ştiind cum sună în original… În fine n-am zis toate astea ca să scuz vreun traducător, nici poveste. Când te înhami la o asemenea muncă se presupune că ştii de dinainte cu ce te lupţi. Mă rog, una peste alta e un cerc vicios dar unele chestii parcă prea îs supărătoare. Să nu mai vorbim şi de redactarea mizeră de care “se bucură” o bună parte din cărţile traduse… trist, trist rău. :(

Mircea Ţuglea spunea...

@ Denisa: Problema este că Herta Müller sună mai greu în traducere decât în original. La fel şi Celan. Nora Iuga este o traducătoare bună, dar prea le face-n viteză. Îmi spunea că pentru recentul volum din Celan a lucrat o lună (!) - asta înseamnă, de fapt, vreo 3-4 poeme traduse pe zi, ceea ce este imens, mai ales că poemele lui Celan au tot felul de trimiteri, numai ca să le găseşti îţi poate lua câteva zile... Bine, îmi mai spunea şi că n-a fost plătită, de către acelaşi editor de la care eu am cumpărat cartea uşurându-mă rapid de vreo 70 de leuţi... Dar asta-i altă problemă...