Cât mai multă criză!

Recunosc că am început să citesc chestii economice şi de-astea de curând, cam de vreun an şi ceva, mirat că aşteptările tuturor privind durata şi amploarea crizei au fost crunt înşelate. Ştiu că am fost naiv, ca să nu spun de-a dreptul imbecil, dar mă mângâie faptul c-am luat instinctiv din vreme niscaiva măsuri care mi-au salvat corăbiuţa. Atunci am auzit prima dată despre ciclurile (sau valurile, sau, dacă vreţi pe englezeşte, K-waves) lui Kondratiev. Acum, văd că se vorbeşte din ce în ce mai direct despre ele, mizându-se insistent pe faptul că ne-am afla la finele unui val Kondratiev - idee care îmi surâde teoretic, prin afinitate cu istoriile ciclice gen Toynbee sau cu modelul de schimbare a paradigmelor ştiinţifice al lui Thomas Kuhn (ba chiar cu polemicile generaţioniste din literatură!). Schema lui Kondratiev se pliază ca o mănuşă peste ele, şi nu este de mirare c-a fost asociată calendarului mayaş sau altor chestii esoterice (detalii aici). Mă gândesc şi eu, asemenea multor kondratovieni, că ne aflăm în zorile societăţii post-informatice (de fapt, în negurile care îi preced răsăritul), şi lăcrimez deseori de fericire că sunt martorul unor astfel de transformări istorice. Dar, de obicei, fericirea teoretică este în realitate disperare practică. Ca să înţelegeţi mai bine despre ce este vorba şi cum ne afectează în mod direct chestia asta, în cazul în care modelul valurilor kondratoviene s-ar dovedi just, iată o serie de citate din cea mai bună prezentare în limba română pe care am putut-o găsi (dintr-un articol al lui Adrian Panaite, intitulat, aproape genial, A venit iarna... lui Kondratiev, şi datând din decembrie 2008!): "Potrivit teoriei lui Kondratiev, la baza unui astfel de ciclu stă descoperirea şi implementarea pe scară largă a unei noi tehnologii capabile să transforme întreaga societate şi să genereze, la rândul ei, o expansiune furibundă a unor ramuri conexe". [...] "Kondratiev a subliniat existenţa, iniţial, a unui pionierat în respectivul domeniu, apoi o expansiune generală a acestuia, urmată de o etapă de saturaţie şi una de epuizare finală şi declin care cauzează o ieşire a societăţii din vechea paradigmă. Cele patru faze au fost numite sugestiv anotimpuri.
Primăvara lui Kondratiev reprezintă o ieşire din dezmorţire a economiei având ca punct de plecare tocmai randamentele importante aduse de implementarea noii tehnologii. Este un anotimp al exuberanţei, afacerile înmugurind peste tot şi generând prosperitate." [...] "Pe acest fond pozitiv, creşterea exponenţială îşi atinge limitele, iar economia se supraîncălzeşte. Prin urmare, economia se confruntă cu torida vară a lui Kondratiev. Asistăm la o uşoară recesiune, în contextul îngustării resurselor, al unor dobânzi ridicate şi volatile, apărând primele dezechilibre şi relevându-se o ineficienţă la nivelul întregului angrenaj economic." [...] "Treptat, această etapă este traversată, iar societatea îşi revine, toamna aducând cu ea fructele dezvoltării din primăvară. Economia reintră pe o traiectorie ascendentă, lucrurile par să revină la normal, iar euforia îşi face loc încetul cu încetul." [...] "Către sfârşitul toamnei, randamentele investiţiilor în economia reală ajung într-atât de scăzute, încât aceasta devine tot mai neatractivă pentru investiţii. Capitalul migrează spre zonele speculative şi acum înfloresc activităţi care au la bază exclusiv politici monetare ce includ aşteptări hiperoptimiste asupra viitoarei dezvoltări. Extinderea generalizată a creditului produce un exces de lichiditate care este direcţionat spre aceste activităţi speculative. Pe acest fond, creşte obsesia individului pentru îmbogăţire rapidă, în paralel cu diminuarea interesului său pentru profesie şi muncă. Încrederea în randamentul viitor al investiţiilor este oarbă. Capitalul mare pierde, la rândul său, legătura cu economia reală, iar pieţele financiare capătă accente de joc piramidal, inflamând bule speculative nesustenabile cu sprijinul creditului iraţional. Odată cu spargerea lor, pieţele suportă şocuri dramatice, iar capitalul fictiv începe să se evapore." [...] "Dar ce presupune iarna lui Kondratiev? Este, de fapt, perioada în care are loc distrugerea capitalului greşit alocat în etapa anterioară. Este vorba de un pârjol al excesului de lichiditate specific nebuniei din toamnă. Acum se asistă la un colaps al pieţei creditului, nu numai prin faptul că băncile refuză să îşi reia politica de împrumut, dar şi printr-o curăţire a datoriilor ce survine atât prin achitarea acestora, cât şi prin repudierea lor. Întreaga economie este bântuită de deflaţie, profiturile companiilor se diminuează drastic, iar multe dintre acestea sunt forţate să îşi închidă porţile. Şomajul creşte, economisirea şi refacerea capitalului devine greoaie, iar toate categoriile de active, cu excepţia aurului, se depreciază. Pe lângă căderea pieţelor bursiere, se înregistrează şi o depreciere accentuată a proprietăţilor imobiliare, cu impact direct asupra sistemului bancar. Acesta intră în criză odată cu implozia capitalului împrumutat, iar scandalurile legate de falimente şi prăbuşiri ale unor instituţii financiare ţin capul de afiş în tot acest interval în care tensiunile sociale ating cote nemaiîntâlnite. Practic, doar aurul şi cash-ul îşi păstrează valoarea, iarna unui ciclu economic fiind marcată de o distrugere accelerată a avuţiei false create în epoca freneziei speculative."
Ce să înţelegem din asta (şi din alte referinţe de genul, pe care le puteţi găsi aici)? Vestea bună, în opinia mea, este că valurile / ciclurile Kondratiev s-au scurtat dramatic: dacă în trecut ele corespundeau câtorva generaţii, în secolul XX s-au comprimat la numai două (iată aici legătura cu generaţionismul în literatură!), pentru ca următorul ciclu Kondratiev să fie privit, în general, că ar corespunde unei generaţii şi jumătate - adică 45 de ani. Asta înseamnă că şi primăverile/toamnele (perioadele de avânt/prosperitate), cât şi verile/iernile (stagnare/recesiune) kondratoviene sunt mai scurte. Şi asta înseamnă, la rândul său, că vom ieşi din criză nu în 10-15 ani, ci în vreo 7-8! Vestea nu atât de bună este că vom mai prinde o perioadă de prosperitate de-abia cam într-o generaţie... Vestea mai bunicică este că poate mai apucăm epoca de avânt a societăţii post-informatice, deşi probabil vom fi prea arşi ca s-o mai savurăm. În fine, vestea cea mai proastă este că de obicei iernile lui Kondratov sunt marcate de conflicte armate majore, unele chiar mondiale...

5 comentarii:

Denisa Cirlomaneanu spunea...

super, si eu sustin teoria asta. ba mai mult, apropo de conflicte armate mondiale, am senziatia ca toata lumea asteapta asta. un razboi, un cutremur, ceva teribil si oribil. o catastrofa, fie ea naturala sau provocata.

Mircea Ţuglea spunea...

şi eu am senziaţia asta...

an inmigrante spunea...

eu am certitudinea:(

C.N. Dobre spunea...

Aaaa, mai uşor cu senzaţiile, dacă se poate, măcar până mă mut şi eu de la etajul 10 !
Sau, ce ziceţi de un cataclism naturalo-socialo-politico etc ? De fapt, ordinea era politic, economic, social şi până la urmă mama Terra se enervează şi ne scutură pe toţi pe jos... Cum zicea unu într-un documentar, nu planeta e în pericol, ci omuleţii de pe ea.

Mircea Ţuglea spunea...

Nu omuleţii sunt în pericol, ci omuleţul....