Noutăţi despre "Femeia în roşu"

M-am întrebat, când am văzut Public Enemies, de ce naiba l-a distribuit Michael Mann (cunoscut şi pentru The Insider) pe Johnny Depp în rolul lui Dillinger - cu care nu seamănă oricum l-am întoarce (vedeţi mai jos comparaţia). În orice film ar juca, Johnny Depp seamănă cu... Johnny Depp, mai frizat, mai machiat sau, dimpotrivă, mai tuns şi mai spilcuit, aşa cum este aici şi cum, de fapt, nu prea arată un gangster - mai ales unul considerat, în scurta sa carieră de vreo doi ani, inamicul public numărul 1 al Americii, încolţit şi vânat de toate forţele federale. După ce-am mai răscolit un pic, mi se pare c-am găsit şi răspunsul (dincolo de cel financiar) - deşi acuzat de inexactităţi istorice majore (vedeţi articolul de pe Wiki) - filmul ocoleşte şi în acelaşi timp menţionează cu rafinament o problemă majoră a morţii lui John Dillinger, pe care nu ştiu dacă au luat-o în considerare autorii (Adriana Babeţi, Mircea Mihăeş şi Mircea Nedelciu) romanului Femeia în roşu, această "mătuşă a postmodernismului autohton" românesc, cum o numea criticul Cornel Ungureanu. Zvonurile privind schimbarea înfăţişării, inclusiv prin încercarea de a-şi modifica amprentele, neconcordanţele ivite la autopsie, precum şi însuşi faptul că ofiţerii federali au avut nevoie de "femeia în roşu" (care, de fapt, purta o fustă portocalie) pentru a-l flanca şi astfel indica pe Dillinger la ieşirea din cinematograful Biograph din Chicago - toate acestea au dus la speculaţii privind adevărata identitate a celui ucis în seara de 22 iulie 1934 de către agenţii FBI. Suficiente pentru ca un Jay Robert Nash (în cartea sa Dillinger: Dead or Alive?) să avanseze ipoteza că cel împuşcat în acea seară a fost Jimmy Lawrence, mărunt borfaş a cărui identitate Dillinger a folosit-o o vreme, şi care semăna vag cu "adevăratul" Dillinger, aşa cum arăta acesta în afişele FBI-ului. Regizorul filmului a evitat toate aceste probleme de identitate, să-i zicem "iconică" (presupusele modificări faciale chirurgicale ale lui Dillinger, cicatricile absente la autopsie, posibila lui substituire cu Jimmy Lawrence, inclusiv în seara morţii), prin introducerea unui "icon" şi mai puternic - Johnny Depp, care nu-şi modifică absolut deloc înfăţişarea pe tot parcursul filmului (chiar dacă şi-ar modifica-o, ar fi al naibii de uşor de recunoscut). Ziceam că problemele de identitate "iconică" au fost evitate, dar totuşi menţionate: astfel, în seara în care o invită la film pe "femeia în roşu" (vechea sa cunoştiinţă Ana Cumpănaş / Sage), John Dillinger este considerat, în mod straniu, de către fetele din bordelul Anei Sage (care este improbabil că nu-i cunoşteau "adevărata" identitate), ca fiind "Jimmy" (Lawrence? - şi, evident, actorul este în continuare tot Johnny Depp). Problemele identităţii "iconice" în acest film şi, până la urmă, în întreaga poveste a lui John Dillinger şi a Anei Cumpănaş / Sage sunt, cum spuneam, complicate şi riscante. Merită însă să ne întrebăm dacă, în cazul în care într-adevăr Ana Cumpănaş / Sage nu l-a trădat pe John Dillinger ci, dimpotrivă, l-a salvat (lucru care ar explica şi expulzarea ei din America, deşi i se promisese contrariul de către FBI) - ei bine, care ar fi în cazul acesta implicaţiile pentru "mătuşa postmodernismului autohton", romanul Femeia în roşu?