Cântul de dragoste al lui J. Alfred Prufock (fragment)

Publicat de Mircea Ţuglea on miercuri, februarie 17, 2010
Etichete:
Toată lumea publică şi publică traduceri. M-am gândit că n-ar fi rău să vedeţi încercarea mea (din studenţie) de traducere a celebrului "Cânt" al lui T.S. Eliot (textul integral în engleză aici):

Să mergem, împreună deci
Cât seara-şi lasă umbre reci
Pe cer, ca pacientul sub eter.
Să batem străzile, aproape pustii
De parcă forfota, ştii
Celor care petrec în hoteluri de-o noapte
Şi restaurante cu stridii, jos, moarte
A dispărut. Străzi ce se-nlănţuie ca-ntr-o lungă
Demonstraţie, pe-ocolite s-ajungă
L-aceeaşi mare, copleşitoare-ntrebare...
Nu-mi cere să spun "care", doar
Vino, să vizităm iar.

Femei prin sală se perind
De Michelangelo vorbind.

Galbenă, ceaţa-şi freacă spinarea-n ferestre
Fumul galben îşi freacă şi el nasul
Şi limbile lui gustă din seară până-n străfund
Împotmolindu-şi în bălţi pasul.
Plin de cenuşă, el sub ploaia de fulgi
Atinge terase atunci, şi tresare
Dar, văzând seara de-octombrie şi de mătase
Repede-adoarme, încolăcind case.

Şi va fi vreme într-adevăr
Pentru fumul cel galben pe străzi să alunece
La ferestre torcând, cu spinarea lipită
Va fi vreme, câtă vreme va fi
Seamănului politicos a-i zâmbi
Vreme va fi să ucizi şi să naşti
Pentru muncile şi zilele degetelor care
Răsucesc în farfurie vreo întrebare
Vreme a mea dar şi vreme a ta
De tristeţe, ezitând însutit
Vreme totul să vezi şi revezi
Va fi, şi, la ceai, să toastezi.

Femei prin sală se perind
De Michelangelo vorbind.

Şi va fi vreme într-adevăr
Să întreb: "îndrăznesc?" şi "am curaj?"
Vreme-a întoarcerii, vreme miraj
Când scara cobor, pleşuv uşor -
("I se răreşte părul", vor spune)
Şi straiul matinal, gulerul tare, spre gât
Modesta cravată şi acul ei simplu, încât
("Iese din haine", vor spune, "de slab ce-i")
Îndrăznesc, îndrăznesc
Lumea s-o tulbur?
Atâta vreme în clipă-i, să iei
Mari hotărâri sau deloc. Vreme-i.

4 comentarii:

BitRiver spunea...

Ce să zic, asta e deja o poveste veche. Din vremea studenţiei dacă nu mă-nşel...Ar fi o traducere genială dacă n-ar semăna cu un poem scris de tine. Pe scurt: e o traducere prea personală, ai lăsat prea multe urme. Fii şi tu mai...traducător! În rest, nota zece cu coroniţă :) !

17 februarie 2010 la 23:37
Mircea Ţuglea spunea...

Poate fiindcă ambele, şi "Cântul" lui Eliot, şi "Allein" al meu, se inspiră din Eclesiast? Sau asta nu intră la lecturile obligatorii?

18 februarie 2010 la 10:50
an inmigrante spunea...

îmi amintesc (ce zodie a amintirilor provoci cu unele din postările tale!) că am râs de tine atunci spunând despre o babă din satul meu natal care avea mereu o replică la "angst"-ul moşului ei:
"e vreme, Miliene..."
acum înţeleg de ce îmi picase mie atunci comparaţia asta deconstructivistă, să-i spun aşa.
ce nu prind din discuţia de mai sus e comparaţia ta cu "Allein", un text singular şi atât de codificat în (auto)biografia lui, încât ştii bine ce replică i-am dat.
mă simt într-un fel de waste land, în care cuvintele nu mai construiesc nimic, decât un trecut. iar trecutul e deja construit, nu-i mai trebuie nimic. vremea-i încolo, nu încoace

18 februarie 2010 la 16:38
Mircea Ţuglea spunea...

Fiindcă (ajung să mă comentez singur!) în strofa a doua din "Allein" folosesc eu însumi Eclesiastul ("vreme-i să bei şi vreme să verşi / încă mai este / vreme să intri-n femeie şi vreme să ieşi") - ba mă şi citez singur! De asta i s-a părut lui Grig că seamănă, dar de fapt ambele seamănă cu textul Eclesiastului (bag aici fragmentul din traducerea lui Cornilescu, o găsiţi online):

"1. Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.
2. Nasterea isi are vremea ei, si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei.
3. Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; daramarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei;
4. plansul isi are vremea lui, si rasul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;
5. aruncarea cu pietre isi are vremea ei, si strangerea pietrelor isi are vremea ei; imbratisarea isi are vremea ei, si departarea de imbratisari isi are vremea ei;
6. cautarea isi are vremea ei, si pierderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei;
7. ruptul isi are vremea lui, si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei, si vorbirea isi are vremea ei;
8. iubitul isi are vremea lui, si uratul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei."

Ce replică, ce replică? Aminteşte-mi. Şi, n-am înţeles exact când sunt serile alea ciutane, vineri sau sâmbătă? Sâmbătă s-ar putea să fiu în Buzău...

18 februarie 2010 la 17:41

Trimiteți un comentariu