Romanul Revoluţiei Române

... există? L-a citit careva? Trec 20 de ani şi nimeni nu scrie acea Carte, pe care literatura română era datoare s-o dea, pentru care un Llosa şi-ar fi smuls părul din cap? Am mai spus undeva că asta-i o formă gravă de autism, aproape irecuperabilă. Păi vine Herta Müller şi bagă un Nobel cu nişte chestii de pe vremea lui Ceaşcă, în timp ce poetaştrii noştri "orbitori" consumă o mie de pagini ca să ajungă, pe finiş, la nu ştiu ce revoluţie a statuilor din Bucureşti? Este puţin zis că suntem retardaţi. Suntem retarzi atât de întârziaţi încât pentru noi ora (anul, secolul, mileniul) nici nu mai contează în absolut. Cum se face că toată literatura noastră geme astăzi de fantasy, de (auto)biografism, de violenţă imberbă şi gratuită? Cum nu se apucă unul, măcar, de un subiect cu adevărat mare? Da, măi, despre asta-i vorba: despre o carte care să arate virilitate. Ca să nu spun mai mult. Eu aş decreta asta prioritate naţională. Eu cred că doar asta ne va scoate din criză.

[Fără aparent nicio legătură, iată un exemplu. Ion Bârlădeanu şi viaţa şi filmul său. Imaginea provine de aici.]