... care s-a stins astăzi de dimineaţă, după trei zile de suferinţă. Euridice a rămas fără Orfeu.
Ultimul articol din Cotidianul (publicat pe 3 decembrie?!). Ce vervă!
Blogul deschis de Sorin DInco în memoria lui.
Şi o chestie foarte frumoasă de-a lui Mihail Vakulovski.
De luni, sicriul va fi depus la sediul Uniunii Scriitorilor, urmând ca marţi, de la orele 10, să aibă loc slujba de la biserica Amzei, după care Marin Mincu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu.
Alegeri prezidențiale live text
Acum 12 ore
16 comentarii:
Dumnezeu să-l odihnească...
Un blog pentru Marin Mincu
S-a făcut deodată un gol imens în Frăţie -
rupturile din ultima vreme parcă-l prevesteau
Acum, îmi întreb fraţii:
cu ce îl vom umple?
ce vom pune în locul lui?
dincoace e un nimic, dincolo e totul
poate punem un arhanghel,
dar e prea mare
poate punem un alt frate
dar va fi prea mic
de aceea eu zic să începem de la nimic
şi poate vom ajunge dincolo
Am creat blogul http://pentrumarinmincu.blogspot.com
treceţi şi voi cu flori pe acolo. Comentariile vor fi ridicate la rang înalt de gând pentru Marin Mincu
Marin Mincu a început azi, la ora şase dimineaţa, să (ne) locuiască altfel. Deşi a rămas aceeaşi voce tânără la telefon, acelaşi tip incomod în cenaclu, acelaşi prieten mai mereu abstinent pe terasă, acelaşi corp columnoid, încununat de podoaba-i cu frunze-argintii de măslini, acelaşi Profesor care-ţi vorbeşte despre un Rambo textualifag, acelaşi don-juan al Carminei, el s-a hotărât ca de azi să ne convingă altfel de felul cum Omul se întâlneşte cu cOsMosul.
să nu dai vina pe timp - e mereu o pierdere, aşa a fost setat pentru noi
să nu dai vina nici pe trup - el a fost întotdeauna o chestiune improbabilă şi aşa va rămâne
dar mai ales să nu plângi
ci adu cu tine o carte şi citeşte din ea pe litere, pe silabe, pe cuvinte, pe îndelete
şi să ai grijă ce spui, că altfel ţi-o iei
să ai grijă de litere, de silabe, de îndelete
că altfel ţi-o iei
şi cu aia rămâi
p.s. Marin Mincu are în rastel kalaşnicoave, akaemuri, colturi, carabine, smith&wessoni, remingtoane, winchesteri etc încât s-ar fi putea dota vreo trei-patru armate care să fi fost defilând, de 1 Decembrie 2009, de-a lungul bulevardului Magheru, între universitate şi daciei, via mlr, cu haltă pe nisipul-martor din spate.
La Universitate (pentru MM e doar una, "Ovidius"), le cerea fetelor din Basarabia să recite "Deşteaptă-te, române!" şi le trecea Prutul, frate, numai pe treaba asta. Le trecea. Şi au fost trecute şi ele. Şi noi. Şi voi. Şi ce-a rămas în toată trecerea asta?
păi, iată, a rămas: trecerea. Mare, cât peste o mare nostrum...
Dumnezeu sa-l ierte...
Dumnezeu să îi vegheze drumul...
Moartea la Tomis
http://vakulovski.livejournal.com/83890.html
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
sa-i fie zborul lin spre cer, asa cum i se ureaza si pe messenger la status...
Mircea, crezi ca...
http://danieldmarin.wordpress.com/2009/12/04/ramas-bun-marin-mincu-3/
(vezi la Later Edit)
din partea mea, da...
trebuie sa stabilim cumva in ce seara
doar luni seara se poate... şi trebuie să organizaţi cumva voi, noi cei din "provincie" de abia ajungem în cursul zilei de luni la Bucureşti...
ma gandesc, nu stiu cum veti primi aceste cuvinte, dar cred ca o seara de poezie in memoriam Marin Mincu poate fi organizata dupa o vreme de tacere si veghe, poate dupa 40 de zile, dupa Inaltare.
Eu am pus intrebarea la USR daca se va putea pune la dispozitie Sala Oglinzilor (in cursul zilei de astazi vom avea, aproape sigur, si raspunsul) miercuri, pentru un recital poetic de o ora, incepand cu ora 20:00 (am spus pe blogul meu de ce as opta pt. aceasta ora), am trimis si pe e-mail unor poeti intrebarea daca ar dori sa participe. De indata ce vom avea raspunsul oficial de la USR se va mediatiza si pe site-urile literare. Sper ca si alte bloguri sa mediatizeze, cum am facut si eu pe blogul meu... mai mult ce pot sa spun. Daca se va dori o tacere de 40 de zile atunci asa va fi (imi vine greu sa cred ca ar putea cineva pastra tacerea despre domnul Mincu atat de multe zile, sau poate si dupa aceea??!, dar...)
Momentan avem doar o propunere, sa vedem ce fac ceilalti cu ea...
Mircea, mie mi-ar fi placut sa poti ramane pana miercuri, ca sa "moderezi" (doar sa dai cuvantul poetilor care vor dori sa citeasca cate un poem, de fapt, ca altceva nu e de "moderat"...), dar poate ca vreuna din poetele care isi doresc mai mult o astfel de ora o vor intreba chiar pe doamna Mincu cine sa fie acea persoana, de altfel acordul dumneaei e obligatoriu.
Miercuri nu pot, dar revin în Bucureşti joi şi vineri, pentru un colocviu la MLR.
ok, e bine de stiut. in functie de unele discutii vedem cand se va face, tinem legatura.
daniel
Daniel, nu era vorba de o tăcere "după aceea", dimpotrivă.
Avem foaret multe de făcut pentru Marin Mincu.
Sensul zilelor de veghe este altul.
Desigur că recital de poezie, pentru o oră, cu discreţia, smerenia şi frumosul incluse, poate fi în aceste momente bun ptr suflet.
Îmi pare rău că am fost atât de greşit înţeleasă... Mai ales că mă cunoşti cât de cât. Sensul momentului Înălţării îl aveam în gând, nu altceva.
Pentru ceea ce a fost este şi va fi Marin Mincu în locul acesta al nostru sunt foarte multe de făcut mai departe...
Of.
Voi anunţa şi eu pe al meu blog seara/recitalul de poezie...
Trimiteți un comentariu