Facem greva din Balcic / OPPS 6

Cum zilele următoare se anunţă pline de ploaie şi greve, am zis să le întâmpinăm liniştiţi din Balcic. Nici nu-i prea departe de noi, maxim două ore cu maşina, preţurile au scăzut rău de tot în extrasezon, ce mai, ne costă mai ieftin decât o excursie la Sinaia. De mâine vom fi plecaţi: nu ne sunaţi, n-avem roaming decât pentru cazurile de extremă urgenţă. Ne întoarcem marţi, pentru lansarea psihonautului Paul Doru Mugur, de la librăria Sophia din Constanţa, orele 19. Şi, fiindcă tot este blogul vacant în perioada asta, să intre acum şi cea mai bună Păpădie pe săptămână (OPPS) pe care-am găsit-o în ultimele zile (din păcate, este veche şi proaspătă de vreo 60 de ani):

"GHERASIM LUCA
LUI
GELLU NAUM


DRAGĂ GE-LOUP

ÎŢI SCRIU DELA MARE. MAREA E F. MARE ŞI F. FRUMOASĂ. SAREA DIN MARE POATE CĂ NU E AŞA DE FRUMOASĂ DAR ÎN SCHIMB E F. MULTĂ. ÎN SCHIMB SOARELE ŞI LUNA SUNT F. PUŢINE (DOAR DOUĂ) DAR SUNT ŞI ELE F. FRUMOASE. ELE RĂSAR ŞI APUN DE F. PUŢINE ORI (DE DOUĂ ORI PE ZI) DIRECT DIN MARE ŞI ATUNCI MAREA ESTE ŞI MAI FRUMOASĂ. ÎN SCHIMB MAREA ARE F. MULT NISIP. NISIPUL ESTE ÎN SCHIMB F. F. FRUMOS. ÎN SCHIMB EU SUNT F. NEGRU ŞI POATE FRUMOS. SUNT ŞI SINGURUL SEZONIST DIN LOCALITATE, LOCALITATEA ARE ÎN TOTAL (ÎN SCHIMB) F. PUŢINI LOCUITORI (DOAR 60)."

[Pentru textul complet şi mai multe amănunte despre această misivă expediată de Gherasim Luca lui Gellu Naum, băgaţi click-ul aici. Am citit-o într-un număr al revistei Athanor, înainte de a o publica Iulian Tănase pe blog, şi cu aceeaşi scrisoare şi-a început Adela Greceanu Noua revistă vorbită estivală la care eram invitaţi. Interesant este că scrisoarea - precum se vede pe plic - este expediată din Bucureşti!]

4 comentarii:

warnin' bros spunea...

aaah! sperasem, citind, că tu ai descoperit suhuperbhaha scrisoare...
esti doar un vilegiaturist de balcic. nu spun doar că unul total asezonat, ci si spărgător de grevă... uh, ce repede dezamăgeşti cititorul:)

Mircea Ţuglea spunea...

da, în curând voi mai descoperi şi inima reginei Maria... încă bătând...

florinpoenaru spunea...

unde facea Gh Luca plaja? Era nudist? Va rog sa comunicati, informatie de importanta planetara. Multumesc

Mircea Ţuglea spunea...

Părea să facă la Galatis... Nu ştiu dacă la nudişti sau la sudişti...