Vis cu ciumaţi - sau nu

Nu prea îmi povestesc visele. Primul motiv: le uit imediat după trezire, sau şi mai înainte. Şi totuşi de astă-noapte reţin două vise, unul cu şobolani (aproximativ), şi altul cu ciuma - acesta (în detaliu). Al doilea motiv: chiar dacă mi le aduc aminte, unele vise mi se par foarte uşor psihanalizabile, şi tocmai de aceea de nepovestit - le înţeleg prea bine sensul chiar şi eu, cel care le-am visat. În fine, al treilea motiv este că, atunci când am impresia că-s mai misterioase, că încearcă adică să-mi comunice nu ştiu ce, din vise nu-mi rămâne decât o ceaţă a lor, imposibil de reamintit sau de retrăit, în afară de senzaţia terifiantă şi dulce pe care o traversez.

Ăsta e un vis cu ciumaţi, probabil cauzat de atenţia cu care am citit Jurnalul lui Defoe (chiar, să aibă ceva de-a face cu Dragostea lui García Márquez?). Îl reţin în amănunt, deşi de fiecare dată când mi-l repovestesc scade în intensitate, aşa cum pierde din claritate o bandă video recopiată. Nu-i găsesc nici un sens, în afară poate de cel al viselor premonitorii de care vorbeam (dar premonitorii pentru ce?).

Ne aflăm în Buzău, într-un supermarket aproape gol, probabil MiniMax-ul deschis de curând în centrul oraşului şi în care am fost acum o săptămână. Suntem doar noi (aici sar câteva amănunte biografice "utile" pentru o psihanaliză) şi casierele, plus paznicii, şi ne cuprinde repede o mică panică, inexplicabilă, să nu ne acuze c-am furat ceva. Suntem singuri, nu avem martori, şi pot să ne aresteze fără să fi făcut nimic. Însă, dintr-odată, pustiul luminat alb de neoane din supermarket se transformă în aglomeraţie. Oameni alergând după cumpărături, cu cărucioarele, dar şi bătrâne înfometate căutând degustările la salam şi apoi strecurându-se nevăzute către următorul stand. Deşi parcă în febră, grăbiţi şi nervoşi, toţi au însă un lucru în comun: îşi feresc cu grijă respiraţia, prin tot felul de batiste, văluri, şerveţele, voaluri... Şi atunci mi-a fost clar - mai mult, mi-am dat seama că ştiusem încă de când am intrat... că în Buzău venise ciuma. Înţelegeam de ce se feresc oamenii, mi se părea chiar ridicol cum băbuţele venite la degustări se strecurau precaute pe după rafturi, de parcă n-ar fi vrut să fie depistate. Nu cumva erau chiar ele ciumate? În orice caz, erau cât se poate de suspecte. Păreau nespălate de luni, dacă nu chiar de ani - şi, cum se ştie, murdăria aduce ciuma. Una dintre ele (am observat-o cu toţii), s-a lovit de nişte conserve aşezate în piramidă şi a alunecat. Ni se părea evident că era o ciumată! Cineva din mulţime a pus repede mâna pe telefon şi a chemat salvarea, paramedicii sau poliţia, paratrupele - nici eu nu mai ştiu. Au venit în câteva secunde, de parcă aşteptau la uşă - şi nu arătau deloc a medici. Adică, purtau halate albe, păreau că-şi fac treaba, dar ce făceau era altceva (zic eu acum, care povestesc - în momentul ăla urmăream îngheţaţi totul). La început au stins repede neoanele din supermarket şi au aprins nişte lumânări în boluri transparente. Erau singura sursă de lumină, dar flacăra lor albăstruie era puternică, ne vedeam unii pe alţii toţi cei strânşi în magazin. Apoi, una dintre (cum să-i zic) asistente ne-a pus pe fiecare să suflăm în flacăra din bol, ca şi cum am fi suflat într-o fiolă alcoolică. Numai că flacăra asta nu-ţi indica 0,00 pe vreun ecran, ci doar se făcea mai mov atunci când suflai. Am şi întrebat-o pe asistentă, când am suflat şi eu, ce relevanţă avea culoarea focului, cum îşi dădeau seama adică care dintre noi era infestat. S-a uitat absentă-zâmbind la mine, apoi la flacără (care era tot mov), şi mi-a zis: "Vei vedea imediat". Într-adevăr, după ce-au mai suflat încă vreo cinci oameni, chiar în faţa mea, flacăra unuia dintre ei s-a colorat într-un roşu aprins, ba parcă a mai şi săltat brusc, ca la aruncătorii de flăcări din circ. Era un tip obişnuit, clar buzoian, cu mustaţă şi geacă de piele. Straniu este că nimeni nu s-a înspăimântat, nu s-a dat la o parte de lângă el sau nu s-a ferit. Au renunţat până şi la flăcări, de parcă acela era singurul ciumat şi toţi se bucurau că-l descoperiseră. Nimeni nu le-a mai urmărit pe băbuţele care se refugiaseră pe sub standuri. Erau încântaţi, unii se repeziseră să facă poze cu ciumatul, în timp ce alţii îngenuncheau mulţumind Domnului că nu au fost ei. Ţin minte un puştan care stătea în faţa ciumatului c-un aparat de fotografiat şi, de îndată ce vroia să apese pe buton, rândul de oameni în care stătea ciumatul îngenunchea. Puştanul, încercând să prindă direcţia, cădea comic în nas tot timpul, cu flash-ul declanşându-se în gol. Până la urmă, din masa de oameni vorbăreţi şi veseli, odată descoperit ciumatul, s-a desprins unul care suţinea că el chemase salvarea şi, ca dovadă, ne-a arătat telefonul mobil. Ba chiar, printr-un joc ciudat cu palmele, ne-a încropit pe loc un fel de clip tridimensional de prezentare a telefonului, din care vedeam cum se poate desface, reface, cum clapele îşi pot schimba formele, ecranul se poate curba şi resorbi în sine, de parcă s-ar fi retras în el cu totul, devenind mai mic şi apoi explodând, implodând şi crescând dintr-o dată la loc. Şi, prin acelaşi joc cu palmele, bărbatul a creat deodată deasupra capului său o jerbă de flăcări roşii aprinse, în timp ce mai jos ne arăta paginile unei cărţi deschise pe care scria: "Aceasta este biserica mea... Veniţi cu ea!"

5 comentarii:

grigoreS spunea...

Psiho-analiza *sau analiza psihotica si prescurtată a visului tău: Supermarketul gol este de fapt o morgă. Băbuţele sunt ceilalţi morţi, de care te fereşti. Puştiul e...crimnalistul care o să descopere crima. Bărbatul care "s-a desprins din masa de oameni vorbăreţi" e ...medicul tantolog. Tu vei fi omorât sau...te vei sinucide. Pregăteşte-te pentru ce e mai rău!
Ia uite, până şi la verificarea cuvntelor înainte de a posta comentariul îmi apare:COMAt !!!

Manuela spunea...

Ce vis misto!!! Total dement. Mi-ar placea daca l-ar transforma cineva intr-un film. Nu oricine, cineva ca Dali. Pacat ca nu se poate...

Mircea Ţuglea spunea...

@ grigores: şi asistenta cine-o mai fi?
@ manuela: cum să nu se poată? e suficient să-l visez mâine pe Dali că face-un film după visul meu

zanaparca spunea...

coane Mircica vei scapa de cutremurul de maine 13 septembrie, asa cum ai scapat si de ciuma din vis.

ei pe urma sa te vad...

grigoreS spunea...

Am uitat de asistentă. Ea e doar o...asistentă medicală! Sa nu cumva să-l visezi pe Dali iţi bag bancul zilei, via HotNews:

"Pe patul de moarte sta intins un mos de 80 de ani, sot, tata, bunic, strabunic. I se apropie sfarsitul si de jur imprejurul patului sta toata familia: sotia, toti copiii si toti nepotii si cativa stranepoti. Toti asteptau in liniste si deodata batranul se trezeste si spune:

-Trebuie sa va spun un secret mare! Aveam de toate: masini bune, femei frumoase, multi prieteni si un cont mare in banca. Intr-o zi mi-a spus un prieten ca trebuie sa ma insor, ca sa am o famile ca altfel nu o sa aibe cine sa-mi dea un pahar cu apa pe patul mortii...

Ei si asa m-am insurat si viata mea s-a schimbat radical. In loc sa merg la discoteca cu femei... stau acasa si ma uit la seriale, cu sotia...

Masina o folosesc doar ca sa duc si aduc copiii de la scoala si sa mergem impreuna in concediu, la mare. Toti bani din banca s-au dus pe scolile voastre. Zilele frumoase si libertatea mea... le-a luat vantul! Si acum cand stau intins si astept la moarte stiti ce e cel mai rau din toate?

-Ce, dragul noastru tata? il intreaba cu totii.

-Nu mi-e sete!"