OPPS 1: "Sebastian în vis (9)" / Radu Vancu

"Sebastian în vis începe să geamă, strânge picioarele sub el, îşi face ochii cât o scamă – şi gata, gâgâliciul e Siddharta. Vorbeşte însă înainte naşa Arta, fără să bage atâta lucru-n seamă: Sebastian, pentru cine ştie, frumuseţea e vrăjitorie. Schimbă, la o adică, laptele praf în lapte de mamă. Uite, cutiile Nestlé pe care le atinge Cami – se umplu ochi cu laptele lui mami. Dacă ar atinge pe rând rafturile cu lapte praf din Carrefour, toate s-ar umple cu lapte de mamă natur, unul după altul, la foc continuu. Sebastian, frumuseţea e ceea ce continuă. Siddharta cu pamperşi o priveşte pe naşa Arta cu ochi imerşi în ecstaza post-căcuţă, ridică o mânuţă şi aprobă laconic ca un micro-Lao Ţî: angî-angî."

[M-am gândit, pornind de la nişte discuţii pe marginea acestui text de Radu Vancu, să postez în fiecare duminică câte-un poem apărut pe bloguri sau situri de autor, în măsura în care voi avea ce. Chestia asta se va numi, simplu, O păpădie pe săptămână (sau OPPS). Sunt încrezător: blogosfera românească geme de poezie, ba chiar ea în sine este tot un fel de poezie. Îi rog pe toţi cei interesaţi să-mi semnaleze texte. Voi contacta în fiecare caz autorul, iar dacă acesta nu va fi de găsit sau nu-mi va acorda permisiunea, voi posta doar un link. Şi, în funcţie de comentariile voastre - cine ştie, poate că pe 3 ianuarie (prima duminică din 2010) vom afla care a fost Păpădia anului!]

6 comentarii:

BitRiver spunea...

bai,ideea nu e rea s-ar putea sa-ti aduca trafic. Dar, de ce n-ai inceput de luni ca in week-end blogosfera nu prea lumineaza!

...pentru ca nu poci sa ma abtzin, n-ar fi mai bine sa-i zici "fraierul anului" in loc de "papadia anului"?

Mircea Ţuglea spunea...

Altfel, cum ţi s-a părut textul?
Încep de duminică seara, ca să se citească luni la prima oră.

BitRiver spunea...

Da,am inteles strategia.
Care text,al lui sau al tau :) ?

Si acum serios: mie textul asta nu mi-a soptit nimic. Dincolo de metrica frazei,cu ritmari si/sau rime de cele mai multe ori nepotrivite ("geama" cu "scama", "Siddharta" cu "Arta", "Carrefour" cu "natur") ori de sintagmele colerico-juvenile ("nasa Arta", "ecstaza post-căcuţă","micro-Lao Ţî") e doar text...Gol, frumos ambalat dar fara nici o sclipire (in genul alchimiei sforaitoare a lui Coelho). STOP! Am vorbit preamult despre textul ala. Ai putea sa instalezi un plugin prin care sa putem vota textele propuse de tine. Star rating, sau ceva asemenator.Oricum, vreau sa fiu primul care-i da o nota azi: 6 din 10 * nu te speria Radu Vancu, e peste 5, deci asta e o nota de promovare...

Mircea Ţuglea spunea...

Nu era chiar asta ideea, să se voteze textele, dar se poate încerca. Nu ştiu exact cum se poate instala un plugin din ăsta doar după anumite postări. Poate ştii tu...

oana ninu spunea...

eu votez pentru :)

Mircea Ţuglea spunea...

Am notat, Oana votează pentru. Pentru ce?