Divina (sublima) 9

Atât ne este de apropiată venirea
atât de îndepărtată întoarcerea.
Vedem capătul liniei, într-un ochean
ne izbim de ea ca de geam.
Ne mână, parcă, o sanie de căţei
trasă de noi prin nămeţii grei.
Ştim lumina. Ştim divina. Nu
ştim
sublima.
Printre cristalele reci, printre tulpine
de arbori crescute în profunzime
între seminţe mărunte, şi
piscuri crunte, urcăm
înspre munte.
Există-un animăluţ care ne-nvârte, în
fiecare din noi, zi
de zi, noapte de noapte
şi există un alt animăluţ care ne-nvârte
din afară.
Care-i divin
şi care-i sublim? Pot fi, oare
ele deodată? Putem
alege-ntre ele vreodată? Stăm
pleoştiţi în
câmpuri albastre, muntele se scutură-n
avalanşe
de urcuşurile noastre.

0 comentarii: