Spectru sau stafie?

Am recitit de curând Uşa interzisă a lui Gabriel Liiceanu, de această dată cu cartea în mână (prima oară fusese pe telefon, dintr-un e-pub bizar). M-au frapat, şi acum, micile (de fapt, marile!) derapaje pe care şi le permite autorul - într-un loc notează, detaşat, că a fost de cel puţin o sută de ori la Paris (iar în cartea pe care o citeam, împrumutată de la bibliotecă, exista o altă notă scrisă de mână pe marginea notaţiei lui, care suna cam aşa "?????"). Acest savoir-vivre pe care ni-l impune Liiceanu, după zeci de pagini despre experienţa traducerii lui Sein und Zeit a lui Heidegger, urmate de mici şi modeste descrieri ale rafinamentului său gastronomic, îl trădează - îl fac, într-un cuvânt, inautentic şi semi-demimonden. Cu atât mai mare (sau, mai mică), surpriza să descopăr astăzi gafa monumentală pe care o face într-un articol publicat pe platforma Contributors.O chestie destul de lăcrămoasă, bine scrisă, dar care citează aiurea începutul Manifestului comunist: "Nu știu dacă cineva a observat că în primul rând al Manifestului, faimoasa metaforă a lui Marx privitoare la stafia comunismului – «O stafie bântuie Europa, stafia comunismului» – era total nelalocul ei." Nu ne rămâne decât să admirăm ascuţimea acestui spirit care iată, bagă de seamă pentru prima dată că, în anul apariţiei Manifestului comunist (1848), era imposibil să existe o "stafie" a sa, din moment ce comunismul în sine nici nu existase - prilej pentru o altă divagaţie noiciană, de genul "cum e cu putinţă ceva ce nu e cu putinţă?". Extraordinar, am rămas mască. Numai că, câteva rânduri mai jos, un cititor / comentator îi atrage atenţia că textul marxist original, cel în germană, nu vorbeşte despre "stafii" ("Ein Gespenst geht um in Europa – das Gespenst des Kommunismus") – şi, aş mai spune eu, nici măcar despre "bântuirea" pe care o citează Gabriel Liiceanu (geht um - dă târcoale, se învârte, umblă etc.). Gespenst este, pur şi simplu, "spectru", şi nu prea poate fi folosit în conotaţii spirituale (pentru asta există Geist, fantomă, stafie – de unde, mai ales, Geisteswissenschaften, ştiinţele spiritului, altfel spus umaniste). Gespenst, după cum îl trădează minunata sa marcă a participiului (prefixul ge-), vine de la un verb ce indică deopotrivă amăgirea, tentaţia, dar şi despărţirea, diviziunea. Este spectrul în carne şi oase – care, să nu uităm, în limbile neolatine are şi semnificaţia unei variaţii într-un câmp dat. Nu ştiu de ce autorul / autorii traducerii româneşti a Manifestului comunist au ales formularea, probabil excitantă stilistic, de "stafie care bântuie Europa" (sau poate că şi aici Liiceanu citează greşit, dacă aruncăm o privire), dar este cel puţin ciudat ca traducătorul lui Heidegger în română să se fi împotmolit aşa rău de-un rând (primul, al Manifestului) scris de unii, pe care cică-i chema Marx şi Engels.