Veselia a doua, binomica

În fiecare bit era aşezat un zeu.

Când crăpau sistemele, repede era adus
şi pus acolo, în codul sursă, un zeu.

Era de ajuns să se rupă o legătură
între 0 şi 1, ca să se-aşeze acolo un zeu,

ori, în fluxurile de date, s-apară-o absenţă
ca să se aşeze în ea un zeu.

O, nu întrerupe căderea, precum cea a fulgilor,
de pixeli, nu le opri ninsoarea.

De îndată vor pune, în pauză, un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni
vor aşeza în limbajul binar câte-un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte, de sine.

Ai grijă, surferule, cum călăreşti
crestele norilor
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza
peste mânuţa de mouse un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca monitoarele scuturându-l…
Şi chiar şi tu îţi vei zgâlţâi ecranul
scuturându-l ca pe străini.

0 comentarii: