O carte mare, o carte îngrozitoare

"Am vorbit fără rost, am vorbit
cu ei mult, ei au plâns
mult la telefon, mă uimeau
că aşteptau tocmai de la mine să-i mângâi:
Vasilievici plângea întruna şi nu putea vorbi
la telefon, mi-a spus sora mea.
În seara de priveghi, la Uniune,
Mugur era roşu, palid şi lungăreţ
şi uimit, iar Ţuglea tăcea;
ditamai băiatul, se muiase de lacrimi,
iar Sorin Dinco
avea pe faţă un fel de ranchiună
uimită şi uluită
şi ducea cu grijă o floare lungă.
Am căutat mâinile lor, nu le-am găsit!

Era seară şi le cădeau pe lângă corp -
mâinile lor - nu le-am găsit, voi nu aveţi mâini?
Am fugit, am urcat
scările înapoi şi am tot vorbit fără rost
şi de mult şi de toate, probabil uimindu-i...
Singurii care nu au fost uimiţi erau
Florin Caragiu şi Bogdan Creţu."