Fără ieșire: Securitatea ne halește scriitorii

Până și pe Ioan Es. Pop, care astăzi cică ar fi mărturisit c-a colaborat cu Securitatea... Vreme de cinci ani? Și până acum, după 1989, ce-a păzit? De ce n-a spus nimănui? Asta-i o veste care să te deprime pe termen lung. Așa, "Ieudul fără ieșire" este și mai fără de ieșire. O asemenea lașitate este de neiertat, oricât de bună ți-ar fi opera. Lașitatea este în sine de neiertat. Nu poți scăpa de ea printr-o "Petrecere de pietoni". Poate doar printr-un "Porcec". Poate doar printr-o "Căruță încărcată cu nimic". Cu scriitori care încep să valoreze nimic, pentru care nu mai există nici o ieșire. Atât de mare să fi fost foamea? Atât de îngustă să fi fost ieșirea?

6 comentarii:

Anonim spunea...

mda. nu ştiu dacă ar mai fi cazul să vină cu mărturisiri prin românia literară. ce rost mai are? gurile "rele" spun că ar urma ion mureşan. şi mai sunt nume care se rotesc ameţitor prin târg. însă, dincolo de asta, de ce tocmai acum această campanie? şi de ce senzaţia asta că se face o selecţie a celor aruncaţi la stâlpul infamiei? de ce "greii" sunt încă ocrotiţi precum sfintele moaşte?

Mircea Ţuglea spunea...

Să nu-mi zici că şi Ion Mureşan, că mor...

Anonim spunea...

şi eu sper să nu se adeverească...

Ioana Dunea spunea...

Totusi cred ca a avut un rost marturisirea din Romania Literara.

Mircea Ţuglea spunea...

Să fie aşa cum zici... Eu nu sunt în ţară acum şi n-am citit "mărturisirea"... Dar, totuşi, după 22 de ani?

Mircea Ţuglea spunea...

Am citit, în fine - pare să fie sinceră, şi diferită de cele ale lui Groşan sau Breban - a se vedea şi editorialul lui Nicolae Manolescu, care totuşi omite întrebarea cheie: de ce după atâta vreme?