Shinbyong (Slăbiciune a Duhului)

Să vedeţi ce surpriză mi-a făcut Sorin: mi-a trimis scanată această foarte liberă traducere a mea (după cum constat acum) din Larry Litt, mai precis dintr-un fragment al textului său de video perfomance Shamanism/Shamanisn't, traducere pe care o credeam pierdută şi pe care Sorin a regăsit-o cotrobăind prin scrisorile primite de la mine pe când mă aflam la Viena, în primăvara lui 1997. Textul cu pricina îl descoperisem într-un volum al mişcării Fluxus dedicat lui Nam June Paik, legendarul părinte al artei video (şi, devenit legendar înainte de a-şi fi dat jos pantalonii în timpul unei discuţii cu Bill Clinton). Autorul "Slăbiciunii duhului" explica acolo, într-un scurt avertisment, că în şamanismul coreean, "shin sunt zeităţile benefice care locuiesc munţii, marea şi adăposturile oamenilor", în timp ce "kwishin sunt spiritele răzbunătoare ale morţii fără odihnă care le aduc oamenilor necazuri fizice, psihologice şi spirituale fără sfârşit". Dar, ca să nu mai lungim vorba, iată traducerea scanată, cu diacriticele delicat puse de propria-mi mânuţă.


2 comentarii:

Denisa-Ioana C. spunea...

SUPER!!!!!!
La cat mai multe traduceri 'foarte libere' de genu' asta!

Mircea Ţuglea spunea...

Mulţam. Adică mulţam de-acum 12 ani...