Revista Tomis (1)

[Mi se solicită un „text de întâmpinare” pentru „noua revistă Tomis”. Care nouă? Care revistă? Vă amintiţi, voi cei care-aţi fost prin Constanţa la invitaţia Tomis-ului, unde aţi mâncat, ce aţi băut? Şi, cu ce bani? Cum au fost ei decontaţi, ce s-a întâmplat cu ei? Unde sunt bănuţii ăia? De ce acum s-au închis atât revista, cât şi biblioteca publică din Constanţa? Să dăm toată vina pe Radu Mazăre este mult prea uşor. Realitatea, în opinia mea, este că toate aceste instituţii au fost făcute pentru a fi furate, inclusiv cu complicitatea (sau la iniţiativa) directorilor. Tomis-ul a fost furt pe faţă, şi de aceea nu poate fi iertat, chiar dacă aniversează anul acesta 45 de ani.]

Acum vreo 20 ani, mă duceam emoţionat spre sediul revistei Tomis, aflat pe strada Lahovary, într-o casă naţionalizată care, între timp, a fost restituită proprietarilor. După aceea, revista şi-a avut redacţia în mansarda Muzeului de Istorie (fosta primărie a Constanţei), pentru a se caza definitiv în demisolul Liceului Eminescu. Dar, eu mă duceam emoţionat… Aflasem că-mi vor publica un grupaj de texte, de poeme, şi aşteptam să apară. În vila aceea boierească în care sălăşluia Tomis-ul, la intrare, un salon imens mă ameninţa impozant. Am strigat „Bună ziua!”, dar nimeni nu mi-a răspuns, aşa încât mi-am îngăduit să urc fără pază până la etaj. Acolo, în cele câteva birouri, era doar o secretară care nu ştia nimic, apoi Nicolae Motoc (redactor-şef sau aşa ceva), care mi-a explicat nonşalant de ce îmi tăiase câteva versuri din poemele mele – „erau inutile”, mi-a spus el (not to mention că, după aceea, le-am publicat în volumul meu de debut). Împăcat cu „explicaţia”, am coborât treptele, pe care n-aveam să revin (nu pe trepte, ci în redacţia Tomis-ului) decât peste mulţi ani. Impresia că Tomis-ul este o instanţă castratoare nu m-a părăsit până în ziua de astăzi. Mai trebuie doar să spun că n-am fost niciodată angajat al revistei, şi că de fapt sunt neangajat total în orice astfel de polemică. Altfel spus, vorbesc singur – şi ştiu că vorbesc singur.

P.S. Nu ştiu ce se mai întâmplă cu Nicolae Motoc. Acum câţiva ani îl întâlneam pe la plajă... Nu l-am mai văzut anul ăsta.

P.S. 2 - Mai este ceva, domnilor, de care poate încă nu vă daţi seama - chiar vreţi să treceţi o revistă de 45 de ani în patrimoniu privat? Mi se pare că, în toţi aceşti ani, Tomis a fost o revistă a comunităţii. De ce nu înfiinţaţi o revistă nouă, în loc să furaţi şi numele, şi orientarea?