Plânsu-râsu

Am stat astăzi vreo oră cu fiul meu, râzând unul la altul. Are un zâmbet atât de frumos, şi un plâns atât de sfâşietor de enervant. Simţi că-ţi spintecă mintea, nu alta, când se pune pe-urlat în miez de noapte. M-am gândit cât de frumos ar fi dac-ar comunica prin râs, nu prin plâns: să zică "mi-e foame" chicotind, să zică "mă doare burta de parcă-mi crapă" printre sughiţuri de hohote, să zică "acum fac caca" trăgând chiote vesele ştrengăreşti ca de yodler.