Băiatul care citea scrisul cu spatele

Bunica m-a socotit copil-minune încă de când i-am citit, pe ecranul micului ei televizor alb-negru Sport, numele unei cântăreţe de muzică populară exact înainte de-a fi afişat. Apoi, convingerea i s-a întărit când am recitat, intors cu spatele la televizor şi înfulecând cina, replicile subtitrate din engleză ale unui film. A crezut şi mai mult în destinul meu când am descoperit, cu lopăţica, un teanc de monede vechi cu efigia lui Carol I în grădină. Dar s-a convins abia când, la bâlciul anual, am oprit o fracţiune de secundă tiribomba în care mă învârteam, doar fiindcă mi se păruse, un moment, că am zărit din depărtare lucirea râului Prut, iar privirea mea, cuprinzând oamenii încremeniţi şi braţele tiribombei căscate, a scrutat-o fulgerător ca un blitz.