Pilulele anti-ciumă sau iarăşi despre cămăşi

Precum unii dintre voi ştiţi deja, astăzi mi s-a pătat de la spălat (pare-se ireversibil) faimoasa mea cămaşă roşie, luată din Viena şi pe care o purtam atunci când mi s-a făcut poza din stânga, în Sibiu. A urmat o campanie interminabilă de telefoane şi căutări pe net despre "cum se scot petele". Soluţiile (de la clasicul oţet până la pictarea restului cămăşii) mi-au adus în minte cartea pe care am cumpărat-o acum câteva zile în Mangalia, dintr-un anticariat descoperit de Dan Lungu, Jurnal din anul ciumei a lui Daniel Defoe: "Hapuri preventive, FĂRĂ GREŞ, împotriva ciumei", "Reţete MIRACULOASE împotriva molipsirii", "Întăritoare SUVERANE împotriva otrăvirii aerului", "Instrucţiuni PRECISE de comportament în cazul contaminării", "Pilule anti-ciumă", "INCOMPARABILE licori împotriva ciumei, nemaicunoscute până acum", "Leac UNIVERSAL împotriva ciumei", "UNICA apă de ciumă AUTENTICĂ", "ANTIDOTUL REGAL în cazul oricărei boli molipsitoare". Şi multe altele, spune Defoe, "pe care nu mi le mai pot aminti. Dac-aş putea. aş umple o carte întreagă numai cu ele".

2 comentarii:

florinpoenaru spunea...

cel mai eficient mod de a scoate petele ramane foarfeca. desi camasile preferate care sunt patate au aerul de soldati cazuti la datorie, si trebuie respectate. nu te joci asa cu ele.

am incercat sa aflu adresa dvs de email de pe ce acest blog, dar evident nu am reusit. dati-mi va rog un mail aici (poenaru.florin@gmail.com) ca sa vorbim. multumesc.

Mircea Ţuglea spunea...

soldaţi căzuţi la datorie sau soldaţi căzuţi pe drumuri de la beţie?

am dat cu mail-ul la adresa indicată...