căram nişte pietre
nu-ş ce făceam cu ele
le căram şi atît
eu nu prea mă speteam
chiar aşa mi-a zis şefu’
bă, ţuglea, tu nu prea te speteşti
vezi să nu-ţi tai din leafă şi să-mi rămîi şi dator
cît despre prime, despre revelionu’ ăla la miami,
sau porcu’ mistreţ de crăciun, să-ţi iei gîndul
nu vezi că n-ai cărat nici o piatră pînă acum?
te-ai tot prefăcut, te-ai dat mai aproape
dar pietrele simt, te adulmecă ele
pietrele ţi-o trag cînd ţi-e lumea mai dragă
direct în moacă, ţuglea, în moaca aia a ta
de frizer al minţii, aşa că bagă osul şi cară
căra-te-ar cîinii de fund
şi ciorile de urechi căra-te-ar
cară pietrele
pînă-ţi vorbesc
1 comentarii:
buna rau, adica beton armat cu plush
uite, legat de obsesia ta autenticista, imi pare ca de la
"dar pietrele simt, te adulmecă ele/
pietrele ţi-o trag cînd ţi-e lumea mai dragă" textul incepe sa falseze, sa valseze, sa-i placa de el ca text, sa se-mbete cu propriile-i cuvinte, de plush; [dar aia cu "frizerul mintii" e din betorniera direct...]
auguri!
Trimiteți un comentariu